UPDATE: Guvernul României a oferit un comunicat de presă prin care a clarificat situația celor 69 de persoane cu cetățenie română aflate în Liban.
„Un grup de cetățeni români din Liban – mame cu copii, persoane vulnerabile și familiile acestora, repatriați în România
Premierul Marcel Ciolacu i-a întâmpinat astăzi pe românii din Liban care au fost repatriați în țară ca urmare a eforturilor Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Apărării Naționale și al altor instituții ale statului român.
Este vorba despre mame cu copii, persoane vulnerabile și familiile acestora.
La momentul întâmpinării în țară a celor 69 cetățeni au participat ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, și reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe.
”Guvernul României nu lasă niciun român fără sprijin, indiferent de locul în care se află. Sunt mame cu copii, persoane din categorii vulnerabile, familii întregi pe care le aducem în siguranță, în România. Intervenția statului român este un act de normalitate, cu atât mai mult cu cât compatrioții noștri au cerut sprijinul autorităților să fie asistați pentru repatriere din Liban, țară în care există riscuri de securitate. Mulțumesc miniștrilor Luminița Odobescu, Angel Tîlvăr și echipelor Ministerului Afacerilor Externe și Ministerului Apărării Naționale, tuturor instituțiilor statului român implicate în acest efort”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu.
Transportul grupului de români și familiilor acestora asistați pentru repatriere din Liban s-a realizat cu o aeronavă de transport de tip C 130 Hercules, din dotarea Forțelor Aeriene Române, la solicitarea ministrului Afacerilor Externe, în contextul deteriorării accentuate a situației de securitate din Orientul Mijlociu.
Autoritățile române vor continua demersurile pentru asistarea în vederea repatrierii și a celorlalți cetățeni români și membrilor de familie ai acestora care au solicitat sprijin și se află încă în Republica Liban”
ȘTIRE INIȚIALĂ
Aceștia au solicitat ajutorul Ministerului Afacerilor Externe, iar în cursul zilei de joi urmează să aterizeze în România. Misiunea a fost catalogată ca fiind una cu risc ridicat, ținând cont că în zonă este în desfășurare conflictul dintre Israel și Iran.
Centrul Beirutului a fost lovit din nou de un atac israelian în cursul nopții de miercuri spre joi. Nouă persoane au fost ucise, au anunțat autoritățile libaneze. Atacul israelian a vizat un centru al Hezbollah, iar jurnaliștii AFP au declarat că în urma exploziilor, clădirile din zona vizată s-au zguduit.
https://twitter.com/visegrad24/status/1841843804153794938?ref_src=twsrc%5Etfw