7 obiceiuri care îți distrug electrocasnicele din locuință:

  1. Nu ai grijă de întreținerea corectă a mașinii de spălat

Înainte de a pune hainele la spălat, scotocește bine prin buzunare după obiecte diverse, de la mărunțiș și alte resturi, care pot afecta destul de grav cuva mașinii de spălat în timpul procesului de curățare. De asemenea, pentru o întreținere optimă a mașinii de spălat, dar și pentru alte electrocasnice importante din casă, precum boilerul, folosește una dintre aceste stații de dedurizare, pentru a putea reduce semnificativ depunerile de calcar care îți vor distruge în timp aparatele electrocasnice mari din locuință.

  1. Nu cureți filtrele destul de des

Unele electrocasnice vor avea de suferit pe termen lung, dacă nu începi să ai o grijă mai mare de ele. Spre exemplu, pentru mașina de spălat vase și uscătorul din casă, filtrele ar trebui curățate în mod regulat, altfel componentele acestora riscă să se strice, ceea ce înseamnă o cheltuială mult mai mare pentru tine.

  1. Nu lași aerul să circule în frigider

Ai mare grijă atunci când alegi să îți cumperi un frigider din magazin. Un model care nu este suficient de mare pentru nevoile săptămânale ale familiei tale te-ar putea obliga să îl ții tot timpul mult prea plin, ceea ce înseamnă o circulație proastă a aerului în interior. Acest lucru poate duce la o răcire mult mai slabă și, implicit, la stricarea mai rapidă a alimentelor. În același timp, nu pune frigiderul lipit de perete, chiar dacă vrei să salvezi din spațiul din bucătărie. Lasă de fiecare dată măcar două palme distanță între frigider și perete.

  1. Nu ștergi petele de grăsime imediat

Dacă obișnuiești să gătești zilnic câte ceva, este imposibil să nu murdărești electrocasnicele cu grăsime sau alte resturi alimentare. Cea mai mare greșeală pe care o poți face în acest caz este să aștepți până la curățenia din weekend să scapi de aceste pete. Pe termen lung, grăsimea rămasă pe electrocasnice va eroda suprafețele.

  1. Folosești electrocasnicele ca spațiu de depozitare

Uită-te cu atenție în baie și bucătărie și numără câte obiecte stau așezate pe mașina de spălat, frigider și cuptorul cu microunde. De foarte multe ori, aceste electrocasnice sunt considerate spații de stocare mereu la îndemână pentru anumite produse sau pentru prosoape. Dar acest lucru poate afecta, mai ales atunci când vorbim despre un cuptor cu microunde al cărui grilaj de evacuare este acoperit cu o tavă cu fursecuri, spre exemplu.

  1. Pui prea multe haine la spălat

Există un motiv pentru care fiecare mașină de spălat are o cantitate maximă de haine recomandată pentru fiecare spălare în parte. De multe ori, vei avea două kilograme în plus de haine, iar din dorința de a nu trece prin două spălări, pentru a consuma mai puțină apă și mai puțin curent, vei îndesa totul în cuva mașinii. Nici hainele nu se vor spăla la fel de bine și nici mașina nu va mai funcționa așa cum îți dorești, din cauza acestui obicei.

  1. Lași ușile deschise prea mult timp

Din comoditate sau din neatenție, de multe ori poți lăsa deschise pentru o perioadă mult prea mare de timp ușa de la frigider și pe cea de la cuptor. Potrivit California Energy Commission, cuptorul lăsat deschis fie și pentru câteva minute pierde 25 de grade, ceea ce înseamnă că trebuie să lucreze la o capacitate mai puternică decât de obicei, pentru a putea compensa. În cazul frigiderului, ușa lăsată deschisă prea mult timp va încinge compresorul, ceea ce va afecta sistemul de răcire.

Sursă foto: Shutterstock / Copyright: Lolostock

 
 

Urmărește-ne pe Google News