UPDATE 3 februarie, ora 10.00: Patru huligani care s-au manifestat violent la protestele de miercuri seara au fost arestați prevenit. Aceștia sunt acuzați de ultraj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Asupra celorlalți patru inculpați s-a luat măsura controlului judiciar.
Acuzaţiile sunt de ultraj şi tulburarea liniştii şi ordinii publice.
Miercuri seara, peste 100.000 de oameni au protestat în faţa Guvernului. Mai mulţi ultraşi au aruncat cu pietre, petarde, torţe şi alte obiecte contondente către jandami, aceştia ripostând cu gaze lacrimogene, patru persoane având nevoie de îngrijirile medicilor.
Ulterior, s-a deschis un dosar, 79 de persoane fiind reţinute şi conduse către secţiile de poliţie în vederea stabilirii identităţii precum şi a gradului de implicare sau vinovăţie în ceea ce priveşte incidentele petrecute la nivelul Capitalei, a informat Jandarmeria Capitalei.
UPDATE | A treia zi de proteste. Peste 200.000 de oameni au ieșit în stradă, în București și în țară / VIDEO