1. Insecticid. O bucată de săpun te poate ajuta să ţii la distanţă dăunătorii, atât în casă, cât şi în jurul ei. Iată câteva idei:
– Pentru a scăpa de puricii care s-au instalat în locuinţa ta, dizolvă săpun într-un vas cu apă. Pune vasul într-o zonă luminată, iar insectele, odata ajunse în apă, se vor îneca.
– Adaugă sapun lichid într-un pulverizator în care ai pus, în prealabil, apa, după care pulverizează amestecul pe suprafaţa întregii case, pentru a ţine la distanţă paianjenii şi alte insecte.
– O bucată de săpun, plasată printre răsadurile din gradină, va îndeparta dăunătorii care îţi atacă plantele.
2. Ajută la îndepărtarea tapetului. Un amestec de apa şi de săpun te va ajuta să decojeşti, cu ajutorului unui burete, cu mai multă uşurinţă tapetul de pe perete.
3. Detectează scurgerile de gaze. Scurgerile de gaz metan sunt foarte periculoase şi trebuie identificate la timp. In situatia in care nu ai instalat în casa un detector de gaz, te poti folosi de un amestec de apa şi sapun. Aplică compoziţia în zonele în care ţevile se îmbină. Dacă remarci apariţia unor bule de săpun, trebuie să iei măsuri de urgenţă.
4. Împrospătează hainele. O soluţie folosită de pe vremea bunicii pentru a parfuma hainele, plasarea unui săpun printre piesele vestimentare din şifonier se va dovedi foarte eficientă.
5. Deschide sertarele înţepenite. Săpunul se va dovedi un ajutor de nadejde şi când ai de-a face cu un sertar înţepenit. Unge şinele sertarului cu ăapun şi problema se va rezolva.
6. Îndepărtează petele dificile.  În loc să foloseşti produse scumpe din comerţ, unge zonele afectate ale ţesăturii cu săpun, după care bagă hainele în maşina de spălat.
7. Deşurubează becurile mai uşor. Unge cu săpun partea superioară a duliei şi mişcă, apoi, becul în stânga şi în dreapta. În scurt timp, vei putea deşuruba cu usurinţă becul înţepenit.

 
 

Urmărește-ne pe Google News