Cel mai mare risc este arma radiologica
Studiul a conchis ca riscul cel mai mare privind un atac neconventional este cel al unei arme radiologice. Mai putin probabile sunt atacurile cu arme chimice sau biologice, iar un atac nuclear este cel mai putin probabil.
Cu ceva vreme in urma, presedintele Bush declara ca Irakul, Iranul si Coreea de Nord fac parte din “axa raului”. “Incercand sau chiar achizitionand arme de distrugere in masa, regimurile din aceste state reprezinta un pericol foarte serios si din ce in ce mai mare”, spunea presedintele american.
Statele Unite s-au temut de atacuri cu variola si antrax
La un an dupa atentatele de la 11 septembrie, Organizatia Mondiala a Sanatatii a atras atentia guvernelor lumii sa se pregateasca pentru un posibil atac terorist cu variola. OMS recomanda atunci producerea si stocarea unui numar suficient de vaccinuri in cazul in care va fi nevoie de o imunizare in masa si avertiza ca boala nu se trateaza si are o rata foarte ridicata de mortalitate. Sunt tari care au pastrat in laboratoare mici cantitati din virusul variolei pentru cercetari; se cunoaste existenta a doua astfel de laboratoare, unul in Atlanta, SUA si celalalt in Koltsovo, Siberia. Se presupune insa ca sovieticii ar fi vandut Irakului si Coreei de Nord doze din acest virus. Pe de alta parte, in SUA s-a produs panica in toamna lui 2001, cand mai multe persoane s-au imbolnavit si unele chiar si-au pierdut viata dupa ce au deschis plicuri cu praf de antrax. In cazul in care antraxul este folosit ca arma biologica, sporii pot fi imprastiati, de exemplu, din avion, asa cum se intampla cu pesticidele. Sunt inodori si invizibili, astfel incat persoanele care stau in casa pot fi la fel de bine infestate ca si cele care lucreaza in aer liber.