UPDATE 18 august: La 11 zile de la publicarea articolului, Primăria Capitalei a trimis un răspuns pe adresa redacției Libertatea, susținând că achiziția s-a realizat cu respectarea legislației în domeniu și că niciun participant la procedură nu a contestat-o. De asemenea, PMB susține că ar fi trebuit ca Direcția de Presă să fie informată cu privire la conținutul articolului publicat de Libertatea.

Astfel, spun reprezentanții PMB, “deși Libertatea invocă transmiterea unei solicitări de presă, aceasta nu a inclus datele menționate mai sus (n.r. : referitoare la firmele care au obținut contractele), deci nu oferea posibilitatea cititorilor de a afla punctul de vedere oficial cu privire la cele expuse de autorul materialului.”.

Cu toate astea, în cuprinsul răspunsului remis redacției, PMB nu oferă nicio explicație referitoare la faptul că firma înființată de Sebastian Ghiță a obținut un sfert dintre fondurile dedicate proiectului.

Răspunsul complet, la finalul articolului.

La jumătatea lunii iulie, în vreme ce Gabriela Firea, primarul Capitalei, se contrazicea cu ministrul sănătății pe tema numărului de paturi ATI destinate celor infectați cu COVID-19, Centrul Proedus din subordinea sa publica un anunț publicitar pentru un proiect în valoare de aproximativ 714.000 de euro – bani care urmau să meargă către firme fără organizarea unei licitații.

Imagini cu banii puși de un pacient pe biroul lui Nelu Tătaru, despre care procurorii susțin că sunt șpagă luată de fostul ministru al sănătății
Recomandări
Imagini cu banii puși de un pacient pe biroul lui Nelu Tătaru, despre care procurorii susțin că sunt șpagă luată de fostul ministru al sănătății

Acoperiți de Legea achizițiilor publice 98/2016, care prevede că instituțiile pot ocoli licitațiile publice în cazul în care achiziționează diverse tipuri de servicii sociale, în limita pragului de 3.500.000 de lei, cei de la Proedus au publicat un anunț publicitar al cărui cost este exact la barem.

700.000 de euro, fără licitație, pentru un “muzeu al copiilor”. Aproape un sfert din sumă a ajuns de la Firea către o firmă înființată de Sebastian Ghiță!

Anunțul a fost publicat și în SICAP, în secțiunea destinată anunțurilor publicitare. Conform descrierii, este vorba despre servicii care vizează organizarea proiectului “Muzeul Copiilor”, împărțit în cinci loturi. 

  • Primul lot vizează organizarea unui spațiu interactiv, pe tema biologiei. 
  • Cel de-al doilea își propune realizarea unei zone Planetarium, cu o componentă de realitate virtuală, o grădină zoologică și o grădină botanică virtuală.
  • Al treilea lot se referă la medii de viață și un spațiu interactiv
  • Lotul IV constă în servicii de organizare a unui spațiu dedicat revoluțiilor științifice. 
  • Lotul V presupune organizarea unei zone cu un studio TV și radio. 
Mario Iorgulescu scapă de acuzația de omor. Judecătorii au schimbat încadrarea faptei și poate primi o pedeapsă mai mică
Recomandări
Mario Iorgulescu scapă de acuzația de omor. Judecătorii au schimbat încadrarea faptei și poate primi o pedeapsă mai mică

Fondată de Ghiță, care a cedat apoi acțiunile

Cel de-al doilea lot, printre cele mai complexe, a fost atribuit unei firme din Prahova, firma 360 Revolution SRL, înființată în 2007 de fostul deputat PSD Sebastian Ghiță.

Mai târziu, Ghiță l-a cooptat și pe actualul asociat al societății, Buduluș Ioan Daniel, pentru ca, la finalul lui 2011, să îi cesioneze părțile sociale acestuia din urmă. Valoarea contractului dintre firma 360 Revolution SRL și Proedus este de 834.600 de lei.

În 2019, site-ul Recorder.ro a publicat o știre în care firma înființată de Ghiță reapărea drept câștigătoare a unui contract cu Regia Autonomă Administrația Patrimoniului și Protocolului de Stat (RA-APPS) pentru proiectarea unui lup dacic pe sediul Guvernului. 

Conform unor informații publicate de G4 Media, firma și actualul său patron, Daniel Buduluș, au avut conturile poprite într-un dosar de spălare de bani care îl vizează pe Sebastian Ghiță. 

În 2019, firma avea 40 de angajați și o cifră de afaceri de 18.399.650 de lei.

A doua companie, cea a soților Piloff

O altă firmă cu experiență în contractele cu statul și care a încasat o felie generoasă din banii Proedus este firma Promax Print SRL, o firmă de tipărituri. 

Orientul Mjlociu, între furie şi iertare. Joe Biden, către Netanyahu: „Bibi, tu n-ai nici o strategie!”
Recomandări
Orientul Mjlociu, între furie şi iertare. Joe Biden, către Netanyahu: „Bibi, tu n-ai nici o strategie!”

Firma îi are drept asociați pe soții Piloff Cătălin și Piloff Sonia. În 2019, societatea a câștigat 195 de contracte cu statul, în valoare cumulată de peste două milioane de lei.

În 2020,  aproape jumătate din suma obținută, anul trecut, din toate contractele a venit acum doar de la Proedus: 949.929 de lei pentru cel de-al patrulea lot din “Muzeul Copiilor”.

Primăria nu explică oportunitatea investiției

Contractul care vizează primul lot, în valoare de 597.200 de lei, a fost atribuit către Trima Events SRL, deținută de o anume Bugean Alina-Georgeta, unic asociat și administrator.

În 2019, conform termene.ro, Trima Events SRL a avut 95 de contracte cu instituții publice, în valoare cumulată de 2.249.592 de lei

Cel de-al treilea lot urmează să fie realizat de firma Multimedia Film SRL, deținută de Mainescu Andrei, unic asociat și administrator. În 2019, firma acestuia a avut 18 contracte cu statul, în valoare de 3.382.941 de lei.

În sfârșit, lotul cu numărul 5 a fost atribuit firmei Temple Rentals and Events Production, care a primit contractul în valoare de 497.500 de lei. Anul trecut, firma deținută de doi soți, Chiorcioiu Daniel și Chiorcioiu Elena, a încheiat șase contracte cu statul, în valoare totală de 215.804 lei.

Libertatea a cerut, încă de acum două săptămâni, un punct de vedere oficial de la Primăria Capitalei, referitor la această achiziție a Proedus și o justificare privind necesitatea realizării acestui proiect, în contextul epidemiologic actual.

Precizările Primăriei Capitalei:

700.000 de euro, fără licitație, pentru un “muzeu al copiilor”. Aproape un sfert din sumă a ajuns de la Firea către o firmă înființată de Sebastian Ghiță!

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce salarii și pretenții au tinerii care își caută un job. „Cam 4.000 lei”. „Să nu lucrez marți, joi și în weekend”
Știrileprotv.ro
Ce salarii și pretenții au tinerii care își caută un job. „Cam 4.000 lei”. „Să nu lucrez marți, joi și în weekend”
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Viva.ro
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Libertateapentrufemei.ro
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Peștele bogat în Omega 3 și Omega 6 care te ajută să ai o sănătate de fier. Scade colesterolul și reglează tensiunea, însă puțini români îl includ în meniul lor. E ieftin și-l găsești mereu la pescărie. Chiar și conservele sunt recomandate de nutriționiști
FANATIK.RO

„Nu a fost niciun centimetru de piele care să nu fie vânăt”. Fosta jucătoare din top 5 WTA, documentar despre dramele din viața ei
GSP.RO
„Nu a fost niciun centimetru de piele care să nu fie vânăt”. Fosta jucătoare din top 5 WTA, documentar despre dramele din viața ei
Numerologul Corina Stratulat anunță cum se calculează cifra destinului, de fapt. Ce secrete dezvăluie aceasta despre fiecare persoană
FANATIK.RO
Numerologul Corina Stratulat anunță cum se calculează cifra destinului, de fapt. Ce secrete dezvăluie aceasta despre fiecare persoană
Și-a făcut iubit cu nevastă și copii acasă! Artista a fost prinsă cu bărbatul însurat pe străzile din București! El duce o viață dublă, iar ea se bucură de atenție și daruri de lux!
Unica.ro
Și-a făcut iubit cu nevastă și copii acasă! Artista a fost prinsă cu bărbatul însurat pe străzile din București! El duce o viață dublă, iar ea se bucură de atenție și daruri de lux!
Horoscop financiar 14 – 20 octombrie 2024. Află cine are câștiguri în plus săptămâna aceasta!
Financiarul.ro
Horoscop financiar 14 – 20 octombrie 2024. Află cine are câștiguri în plus săptămâna aceasta!
Afacerea care i-a adus succesul lui Florin. Vinde pe platforme de livrare şi în restaurante
Observatornews.ro
Afacerea care i-a adus succesul lui Florin. Vinde pe platforme de livrare şi în restaurante
Horoscop 12 octombrie 2024. Gemenii au ocazia de a vedea mai limpede care dintre problemele ce s-au acumulat nu mai suportă amânare
HOROSCOP
Horoscop 12 octombrie 2024. Gemenii au ocazia de a vedea mai limpede care dintre problemele ce s-au acumulat nu mai suportă amânare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI