71 de termene. Și asta numai după ce dosarul Barocamera a trecut de faza camerei preliminare. Trimis în judecată în octombrie 2017, cu următorul termen, în primă instanță, în luna aprilie 2024. E ritmul în care se judecă primul mare dosar de corupție trimis în judecată după incendiul din Colectiv.
E vorba despre cel în care procurorii acuză mai multe persoane că au adus un prejudiciu de peste opt milioane de lei Spitalului Floreasca din București prin achiziţionarea de echipamente supraevaluate şi a barocamerei care nu funcționa la momentul catastrofei.
La ultimul termen, cel din 30 ianuarie 2023, instanța a fost informată despre decesul unuia dintre inculpați.
Fostul manager a murit în decembrie
E vorba despre Alexandru Radu Macovei, fost manager al Spitalului Floreasca din Capitală în 2013, an în care s-au petrecut faptele. El fusese cel care, conform procurorilor, a aprobat referatul de necesitate pentru achiziționarea barocamerei, referat întocmit de medicul Ioan Lascăr.
Macovei a murit în luna decembrie a anului trecut.
Expertize cerute după șase ani de judecată
Este și motivul invocat de completul de judecată pentru a acorda următorul termen la mai bine de două luni de la precedentul. În plus, și „în vederea confirmării mandatului de asistentă juridică a apărătorilor aleşi”.
Alte motive de amânare invocate în ultimul an:
- În noiembrie, instanța a aprobat cererea inculpaților și a Parchetului de readministrare a probei cu martori, fiind vorba de cei audiaţi în cursul urmăririi penale;
- Firma Gemedica și administratorul acesteia, Aurel Galea, au cerut, la șase ani după începutul judecății, „expertize tehnice în specialitatea aparatură medicală” și o „expertiză financiar-contabilă”.
Ce s-a întâmplat în cazul Barocamera
Pe 2 noiembrie, la două zile după catastrofa de la Colectiv, presa a dezvăluit că există o unitate de mari arși, modernă, de două ori inaugurată de politicieni, însă nefolosită.
Numai pe barocamera acestei unități s-au plătit 3,4 milioane de lei, bani dați, deși n-a fost făcută o recepție Iar barocamera n-a funcționat.
Procurorii DNA au deschis un dosar pe care l-au trimis în judecată în 2017.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
nicoleta1 • 09.02.2024, 16:41
Justitia nu cauta vinovati ,cauta sa treaca timpul sa prescrie cazul si totul sa se termine cu bine