Aproape 700 de jurnaliști din Olanda au răspuns noului sondaj „Agresivitate și amenințări la adresa jurnaliștilor 2021”, care a evaluat nivelul de securitate al jurnaliștilor. 

Rezultatele prezintă un tablou sumbru cu mai mult de 8 jurnaliști din 10 care au raportat că au suferit violențe sau amenințări la un moment dat în timpul activității lor. În urmă cu patru ani, cifra era deja ridicată, însă nu atât de mult. 

Pe atunci, 61% dintre respondenți au spus că s-au confruntat cu astfel de situații, notează platforma Federației Europene de Jurnaliști (EFJ). 

Sondajul arată că:

  • 82% dintre jurnaliștii care au participat la sondaj au experimentat o formă de agresiune sau amenințare (față de 61% în 2017);
  • 29% s-au confruntat cu un incident o dată pe lună sau chiar mai des (față de 18% în 2017);
  • 93% consideră amenințările ca o problemă actuală și reală la adresa libertății presei (79% în 2017);
  • 36% au devenit mai atenți sau se ocupă de oameni diferit.

„Sondajul arată clar o deteriorare a siguranței jurnaliștilor din Olanda. Este o situație cel puțin îngrijorătoare, deoarece se întâmplă într-o țară în care atacurile sunt, în general, luate în serios de autorități. Este crucial să nu lăsăm această tendință să prindă”, a declarat Ricardo Gutiérrez, secretarul general al EFJ.

Principalele amenințări la adresa jurnaliștilor

Privind diferitele forme ale amenințărilor, jurnaliștii s-au confruntat în principal cu abuz verbal (două treimi), amenințări sau intimidări (jumătate), amenințări legale sau procese abuzive (o cincime) și violență fizică (17%). 

Dintre toți jurnaliștii, cameramanii și fotoreporterii suferă cel mai mult și se tem și mai mult de violența fizică, deoarece echipamentele lor îi fac mai vizibili, relevă studiul citat. 

Violența, parte din job

„Jurnaliștii cred că nu este atât de rău și că nu se va întâmpla nimic dacă depun o plângere. Dar când oamenii trec linia roșie și violența are consecințe psihice și fizice sau echipamentul jurnaliștilor e deteriorat, lucrurile merg mult prea departe. Trebuie să scăpăm de atitudinea că astfel de incidente sunt parte din job”, declară Peter Ter Velde, managerul de proiect al PersVeilig.

Recomandările făcute în urma acestui sondaj includ efectuarea sistematică de evaluări ale riscurilor înainte de trimiterea jurnaliștilor pe teren și trimiterea jurnaliștilor în grupuri de cel puțin doi.

*PersVeilig este un proiect rezultat dintr-o colaborare între Uniunea Jurnaliștilor Olandezi (NVJ), Asociația Redactorilor Șefi, Poliție și Procuratură și ajută jurnaliștii care se confruntă cu violență sau agresiune în cursul activității lor.

 
 

Urmărește-ne pe Google News