Primăria Municipiului Bucureşti, prin Creart – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie, a organizat în perioada 6 decembrie 2013 – 5 ianuarie 2014, pentru al doilea an consecutiv, târgul oficial de Crăciun al Capitalei, Bucharest Christmas Market.
Timp de o lună, peste 80.000 de bucureşteni şi nu numai, au fost transpuşi în atmosfera Crăciunului prin intermediul unui decor de poveste care a inclus un brad înalt de 15 metri la baza căruia a fost redată scena naşterii Domnului, 65 de căsuţe de lemn îmbracate în cetină şi craciuniţe, Casa lui Moş Craciun cu spiriduşii săi, caruselul pentru cei mici şi, nu în ultimul rând, scena care a găzduit în fiecare weekend spectacole de Crăciun. Atmosfera de sărbătoare a fost completată de proiecţiile colorate de pe clădirile din vecinătatea târgului, care au oferit vizitatorilor un adevărat spectacol vizual.
Pe scena Bucharest Christmas Market au urcat artişti renumiţi şi formatii îndrăgite: Vasile Şeicaru, Luminiţa Anghel, Ozana Barabancea & Band, Paula Seling, Călin Geambaşu Band, Sylvie, Alexandra Ungureanu & Crush, Lora, Iris, Provincialii şi Loredana.
O noutate în programul artistic al Bucharest Christmas Market a fost organizarea unui concert extraordinar de Crăciun, intitulat Poveste de iarnă: „Craciun Luminos”, unde nu mai puţin de 274 de artişti au urcat pe scena din Piata Universităţii, sub privirile entuziasmate a mii de bucureşteni.
În plus, în cadrul Bucharest Christmas Market, bucureştenii au putut participa până la data de 26 decembrie la campania ,,Daruieşte, fii mai bun! Şi tu poţi fi Moş Crăciun” prin care s-a dorit ajutorarea copiilor proveniţi din medii defavorizate. Timp de aproximativ o lună cărţi şi jucării au fost donate pentru prichindeii mai puţin norocoşi.
 
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Unica.ro
DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
S-a aflat motivul real pentru care asistenta de la UPU Constanţa și-a luat viața. Ce s-a întâmplat, de fapt, între ea și fostul soț, tatăl fetiței lor de trei ani. Mărturia unei apropiate a tinerei: "Pitica mea...".
Viva.ro

Cum l-a convins Andreea Esca pe Tudor Chirilă să-și cumpere moșie la Porumbacu și să fie vecini: “I-am spus că nu am niciun chef să vin...". Continuarea e fabuloasă
Libertateapentrufemei.ro
Cum l-a convins Andreea Esca pe Tudor Chirilă să-și cumpere moșie la Porumbacu și să fie vecini: “I-am spus că nu am niciun chef să vin...". Continuarea e fabuloasă
Noul tip de pește din comerț care înlocuiește somonul. E delicios, bogat în vitamine, dar este mai ieftin
FANATIK.RO
Noul tip de pește din comerț care înlocuiește somonul. E delicios, bogat în vitamine, dar este mai ieftin
Cum și-a amenajat Maurice Munteanu apartamentul de 117.000 de euro din București. Imaginile s-au viralizat pe internet! Wow, ce decor!
Unica.ro
Cum și-a amenajat Maurice Munteanu apartamentul de 117.000 de euro din București. Imaginile s-au viralizat pe internet! Wow, ce decor!
Iancu Guda, reacţie despre ce va face România, după ce Trump a cerut 5% pentru Apărare statelor NATO
Observatornews.ro
Iancu Guda, reacţie despre ce va face România, după ce Trump a cerut 5% pentru Apărare statelor NATO
Horoscop 9 ianuarie 2025. Peștii trebuie să evite concluziile radicale, care nu vor face decât să le accentueze starea de anxietate legată de viitor
HOROSCOP
Horoscop 9 ianuarie 2025. Peștii trebuie să evite concluziile radicale, care nu vor face decât să le accentueze starea de anxietate legată de viitor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI