Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat că 80 de persoane s-au prezentat la spital, până joi, 16 august, după violențele din 10 august. Astfel, până miercuri (15 august) se prezentaseră la spital 64 de persoane, iar joi încă 16 protestatari care au avut de suferit.

„Până ieri (miercuri – n.r.) au fost 64 de pacienţi care s-au prezentat şi joi 16 care s-au prezentat la spital. Majoritatea ieri s-au prezentat la spital pentru că s-a intensificat pe Facebook discuţia că trebuie toată lumea să meargă la control. Gândiţi-vă că dacă toţi cei care au fost în piaţă ar lua în serios ce s-a scris pe Facebook, că toată lumea să meargă la control la medic, noi ne-am fi blocat complet Unităţile de Primiri Urgenţe”, a spus Arafat, joi, la Digi 24.

El a explicat că majoritatea celor care s-au prezentat la spital au avut temeri pentru că au fost expuşi la gazele lacrimogene folosite de jandarmi.

„S-au făcut analize şi din ce ştiu de la colegii noştri nu s-a constat nimic. (…) Sunt două grupuri de oameni care au venit: oameni cu probleme – mai puţini – şi au venit oameni mai mulţi care au venit de teamă”, a precizat Raed Arafat, pentru sursa citată.

Acesta a explicat că dacă oamenii nu prezintă simptome înseamnă că au trecut peste situaţia respectivă şi nu are rost să se ducă la spital.

Expunerea la gazele lacrimogene folosite de Jandarmerie la protestul din Piața Victoriei nu e periculoasă, susține Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU).

Pompierii militari susțin că au cerut explicații fabricanților proiectilelor cu gaz și susțin că efectele negative apărute după expunerea la gazul CS sunt doar temporare. Nu există tratament specific pentru expunerea la aceste gaze, afirmă DSU.


Citește și: Gazul folosit de Jandarmerie are efecte cancerigene. Explicațiile unui chimist român care a absolvit Universitatea Yale


Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News