“Am început pregătirile tehnice pentru o linie de monorail, tramvai suspendat. Sunt 80 de tramvaie suspendate implicate în acest concept, o rută va fi și pe zona București- Măgurele și în zona de nord, spre Ploiești”, a declarat Gabriela Firea în cadrul seminarului intitulat ”Împreună pentru dezvoltare durabilă – Dezvoltarea regiunii București-Ilfov”, organizat de Departamentul de Dezvoltare Durabilă al Secretariatului General al Guvernului.
3 milioane de ilfoveni tranzitează Bucureștiul
În acest context, primarul Capitalei a insistat asupra punerii în funcțiune a căii ferate din jurul Bucureștiului, pentru transportarea navetiștilor din Ilfov care vin aici. Este vorba despre peste 3 milioane de cetățeni care locuiesc și tranzitează această regiune “Rețeaua de căi ferate și centura feroviara stau neutilizate de 28 de ani, mi se pare inadmisibil”, a mai spus Gabriela Firea. Ea a adăugat că de luna viitoare municipalitatea va demara construirea parcării Park & ride de la capătul Șoselei Pantelimon, cu stație de tramvai și unde ar urma să se construiască și o cale ferată în vederea introducerii transportului de călători pe centura interferoviară. Acest concept ar urma să fie extins la toate ieșirile din București, pe la intersecția Șoselei de centură cu A1, A2 și A3, DN1 până la DN7, DJ 101, 200B, 301, 401, 602.
De asemenea, Gabriela Firea a mai declarat că municipalitatea va demara primul nod intermodal lângă pasajul Domnești ce va fi realizat de CNAIR, prin extinderea șoselei la 4 benzi și linie tramvai rapid pe Prelungirea Ghencea până la Șoseaua de Centură, cu realizarea unei parcări de tip Park & Ride.
Tot la seminarul de astăzi, Gabriela Firea a anunțat că primăria va primi de la Guvern terenul din Pipera necesar construirii spitalului metropolitan.
Alături de Primarul General, la eveniment au fost prezenți prefectul Municipiului București, Adrian Petcu, prefectul județului Ilfov, Marius Ghincea, președintele Consiliului Județean Ilfov, Marian Petrache, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Secretariatului General al Guvernului, László Borbély.
CITEȘTE ȘI:
EXCLUSIV/ România a pierdut un credit de 465 milioane de euro pentru o magistrală de metrou dintr-un motiv absurd