595 de foști deputați și 260 de foști senatori primesc pensie specială pentru mandatul sau mandatele pe care le-au avut în Parlament, după cum arată datele furnizate de secretariatele Camerei Deputaților și Senatului, la solicitarea ziarului Libertatea. În urmă cu șase luni, Libertatea scria că în luna mai beneficiau aceste venituri 839 de foști aleși.

Pensia primită în mână de un fost senator sau deputat variază, între 1.968 de lei (cea pentru un mandat scurt, de doi ani, cum a fost cazul celor din legislatura 1990-1992) și 10.951 de lei (pentru cei care au la activ trei sau mai multe mandate).

511 foști parlamentari primesc pensie specială pentru un mandat. Alți 225 primesc acest venit pentru cele două mandate în Legislativ. Nu în ultimul rând, 119 foști deputați și senatori primesc indemnizația pentru limită de vârstă pentru trei sau mai multe mandate.

Noi dosare de pensionare

Potrivit datelor furnizate de cele două foruri ale Parlamentului, de la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale privind repunerea în plată a pensiilor speciale și-au mai depus dosarele pentru a primi acest venit 37 de foști deputați și 14 foști senatori. Așadar, 51 de noi beneficiari de pensii speciale într-un singur an.

Numărul pensiilor speciale va continua să crească (cu toate că treptat, prin cauze naturale, unele vor ieși din plată). Solicitanții au de partea lor decizia CCR de la finalul anului 2023, care precizează: pensiile în vigoare până la aprobarea legii de eliminare a acestora rămân în plată, dar își vor putea cere dreptul în continuare și parlamentarii cu cel puțin un mandat terminat înainte de 1 iulie 2023, indiferent când vor dori, o condiție fiind să aibă vârsta necesară de pensionare.

Conform calculelor Libertatea, cel mai tânăr parlamentar cu un mandat complet înainte de 1 iulie 2023 e Mara Mareș (născută în iunie 1992). Mareș va putea, dacă va dori să beneficieze de pensie specială, ca în 2055 să-și depună documentele. Printre foștii parlamentari care beneficiază de această indemnizație se numără Petre Roman și Gheorghe Funar.

Eliminarea pensiilor speciale a fost una din temele asupra căreia s-au aplecat majoritatea partidelor în ultimii ani, însă modul cum au ales să transpună în proiectul de lege a dus și la eliminarea parțială a acestora. De altfel, actualul Parlament, deși a avut de făcut o reformă a pensiilor speciale, nu a reușit să elimine integral nicio pensie specială.

FotoL Inquam Photos / Octav Ganea

 
 

Urmărește-ne pe Google News


Reportajele și anchetele sunt mari consumatoare de timp și resurse. Din acest motiv, te invităm să susții munca jurnaliștilor printr-o donație. Aici găsești mai multe opțiuni prin care poți contribui la dezvoltarea altor materiale similare: libertatea.ro/sustine. Îți suntem recunoscători că ne citești și că ești alături de noi.