Statul român este, prin indivizii aflați în funcții administrative de vârf, un stat pus pe căpătuială unora și sărăcirea celor mai mulți.
O pensie specială pentru politicieni - primari, parlamentari etc., trebuia calculată la valoarea posibilei contribuții aferente indemnizatiei lunare obținute. A stabili o sumă fixa de câteva mii de lei lunar pentru fiecare mandat de patru ani, este o adevărată hoție din banii celor care muncesc cu adevărat, pe care ei înșiși și-o legalizează. Acesta este in realitate modul de acțiune al statutului in toate domeniile : privatizare, pensiile magistraților, numirea membrilor CA-urilor companiilor de stat precum și plată lor, salarizarea supraexagerata a șefilor companiilor și agențiilor statului, multe dintre ele falimentare, acordarea de sporuri și îndemnizatii aberante tuturor acestora, aprobarea subversivă a unor cheltuieli similare unor delapidări pentru cei cu funcții administrative inalte și multe altele.
Din ce buget sunt platiti? Din fondul de pensii? Pensionarii au mai putin ca au astia mai mult, sau din alte fonduri unde platim toti. Oricum ar fi astia ne-au facut legile, ne-au distrus vietile si viitorul. Astia sunt cu adevarat tradatori de tara. Urmariti banii si vedeti cine sunt beneficiarii. Astia sunt!
Draga redacție. Va rog din suflet sa trimiteți articolul și domnului președinte Bolojan, pentru ca poate asa va înțelege și dumnealui ca cheltuielile statului sunt mari nu doar din cauza funcționarilor publici care sunt în număr de 194.000 din totalul de 1200000 de bugetari ci sunt mari din cauza celor cu pensii speciale. Dar poate cine știe? Vor pleca acasă toți funcționarii publici și vor angaja în locul lor pe pensionarii cu pensii speciale. Asta e dreptatea în România.
L-au întors pe Georgescu pe toate părțile. Au scăpat de el. Cum au de gând ordinarii noștri să mai fenteze Bruxelles - ul? Și ăia alți speciali. Închid ochii la aburelile alor noștri privind pensiile speciale. Oare sunt atât de proști încât să-și închipuie că toți bătrânii au pensii ca ale magistraților! Băi, ești ***!
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Janika • 15.03.2025, 08:25
Ceva nu e corect, gramatical, niciun parlamentar n-a fost ales personal, se pune stampila pe partid ! Pornind de aici, putem dezbate
Mirciulica • 15.03.2025, 06:26
Statul român este, prin indivizii aflați în funcții administrative de vârf, un stat pus pe căpătuială unora și sărăcirea celor mai mulți. O pensie specială pentru politicieni - primari, parlamentari etc., trebuia calculată la valoarea posibilei contribuții aferente indemnizatiei lunare obținute. A stabili o sumă fixa de câteva mii de lei lunar pentru fiecare mandat de patru ani, este o adevărată hoție din banii celor care muncesc cu adevărat, pe care ei înșiși și-o legalizează. Acesta este in realitate modul de acțiune al statutului in toate domeniile : privatizare, pensiile magistraților, numirea membrilor CA-urilor companiilor de stat precum și plată lor, salarizarea supraexagerata a șefilor companiilor și agențiilor statului, multe dintre ele falimentare, acordarea de sporuri și îndemnizatii aberante tuturor acestora, aprobarea subversivă a unor cheltuieli similare unor delapidări pentru cei cu funcții administrative inalte și multe altele.
CharlieHarperIII • 14.03.2025, 17:15
Fata de cca. 30.000 de securisti, parfum. Dar de secu nu scrieti, ca asa e in democratie. A? Sau ....
Ttyy • 14.03.2025, 16:33
Din ce buget sunt platiti? Din fondul de pensii? Pensionarii au mai putin ca au astia mai mult, sau din alte fonduri unde platim toti. Oricum ar fi astia ne-au facut legile, ne-au distrus vietile si viitorul. Astia sunt cu adevarat tradatori de tara. Urmariti banii si vedeti cine sunt beneficiarii. Astia sunt!
qwuit • 14.03.2025, 16:29
Draga redacție. Va rog din suflet sa trimiteți articolul și domnului președinte Bolojan, pentru ca poate asa va înțelege și dumnealui ca cheltuielile statului sunt mari nu doar din cauza funcționarilor publici care sunt în număr de 194.000 din totalul de 1200000 de bugetari ci sunt mari din cauza celor cu pensii speciale. Dar poate cine știe? Vor pleca acasă toți funcționarii publici și vor angaja în locul lor pe pensionarii cu pensii speciale. Asta e dreptatea în România.
Constantean08 • 14.03.2025, 15:39
L-au întors pe Georgescu pe toate părțile. Au scăpat de el. Cum au de gând ordinarii noștri să mai fenteze Bruxelles - ul? Și ăia alți speciali. Închid ochii la aburelile alor noștri privind pensiile speciale. Oare sunt atât de proști încât să-și închipuie că toți bătrânii au pensii ca ale magistraților! Băi, ești ***!
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.