Ieri, ministrul educației Sorin Cîmpeanu a anunțat că de luni toți elevii din localitățile cu rată de infectare sub 3 la mie vor merge la școală, indiferent de rata de vaccinare a profesorilor.

1.137 de unități de învățământ

au rata de imunizare de 0%.

Potrivit datelor prezentate de Cîmpeanu, 1.724 de localități din România au rata de infectare de sub trei la mie. În restul localităților cu rata de infectare peste 3 la mie și cu rata imunizării profesorilor sub 60% situația rămâne neschimbată.

Ministerul Educației: „Sunt convins că ei o formă de școală fac”

Sorin Ion, secretar de Stat în Ministerul Educației, spune într-un dialog cu Școala 9, că unitățile de învățământ cu rată de vaccinare 0% sunt pe agenda ministerului și reprezintă în acest moment o problemă. 

„Sunt de acord că elevii care trebuie să învețe să scrie și să citească cu greu fac asta acasă, dacă nu au un supraveghetor. Sunt convins însă că ei o formă de școală fac, pentru că doamnele educatoare și învățătoare de acolo nu stau degeaba”, comentează secretarul de stat.

Școlile din mediul rural stau cel mai prost la capitolul vaccinare

Suceava, Bihor și Alba au cele mai multe instituții cu rată de vaccinare zero

Școala 9 a centralizat, din lista publicată de Ministerul Educației, toate instituțiile de învățământ din țară în care niciunul dintre angajați nu e vaccinat.

La nivel național, cele mai multe unități cu zero vaccinați sunt grădinițe – 879. Restul, de 305, sunt școli primare și gimnaziale, licee, centre și cluburi școlare. 

Cele mai multe unități de învățământ cu 0% personal vaccinat se află în mediul rural: 1.036 de școli și grădinițe sunt din sate și comune. 

În topul județelor cu școli fără angajați vaccinați se află Suceava, cu 146 de unități de învățământ. Este urmat de județele Bihor (110), Alba (82), Vrancea (75), Covasna (63) și Timiș (51). 

Multe școli din mediul rural stau goale, iar copiii învață online, din cauza ratei scăzute de vaccinare din rândul profesorilor

Inspector școlar din Alba: „Mi se pare normal să nu aibă nici pretenții să-și ia salariul întreg”

Profesorul Ioan Dan Cherecheș, inspector adjunct al Inspectoratului Școlar Alba, pune numărul ridicat al unităților de învățământ din județ cu 0% rată de vaccinare pe seama faptului că sunt școli și grădinițe mici, de la sate, cu doar un angajat sau doi. 

„Avem și multe situații în care rata e sub 60% pentru că sunt trei angajați și doar unul este vaccinat. Vă dau exemplu concret: o grădiniță de la sat unde doar șoferul este vaccinat, doamna educatoare și femeia de serviciu, nu, iar părinții sunt nemulțumiți că nu se fac orele fizic”, explică Cherecheș. 

Profesorul spune că inspectoratul are în permanență discuții cu cadrele didactice în încercarea de a le convinge să se vaccineze, dar nu e deloc o misiune ușoară. 

„Cele mai multe școli și grădinițe cu rata de vaccinare 0% sunt din zona Munților Apuseni, iar acolo este o mare problemă cu încrederea, pentru că oamenii se tem foarte tare de vaccin. Încercăm să-i convingem cu frumosul, însă nu e deloc ușor. Avem, totuși, și semnale bune de la câteva școli din rural, unde dascălii s-au hotărât să se vaccineze”.

Cherecheș subliniază și că o altă măsură luată a fost ca inspectorii școlari să verifice dacă se fac ore online, iar directorii au fost somați să-i sancționeze conform Codului Muncii pe dascălii care nu-și respectă programul. 

Încercăm pe toate căile să-i convingem. Acum au posibilitatea să facă ore față în față și dacă nu se întâmplă asta din cauza lor, pentru că nu vor să se vaccineze, mi se pare normal să nu aibă nici pretenții să-și ia salariul întreg.

Ioan Dan Cherecheș, inspector adjunct al Inspectoratului Școlar Alba:

„S-a demonstrat în ultimul an și jumătate că școala online nu este o soluție pe termen lung, mai ales în localitățile mici, în care copiii nu au device-uri, nu au internet, nu au pe cineva care să-i îndrume acasă. Atunci, pentru a evita îmbolnăvirea, trebuie să-i convingem pe profesori să se vaccineze”, spune Cherecheș. 

Inspectorul mai crede că o altă soluție ar fi ca ordinul Ministerului Educației să fie modificat, astfel încât să permită revenirea în bănci și acolo unde rata de infectare este mică sau dascălii au trecut prin boală. 

O școală rurală închisă, pentru că nu se ia în calcul trecerea prin boală

Problema invalidării trecerii prin boală a cadrelor didactice pentru revenirea la clasă este ridicată și de profesoara Maria Ciuc, directoarea Școlii Gimnaziale din Stroiești, județul Suceava. 

Aflată în județul cu cele mai multe unități de învățământ cu niciun vaccinat, Școala Gimnazială din Stroiești are în subordine două grădinițe și Școala Primară Ilie Grămadă din satul Zaharești. Aceasta din urmă ar avea însă învățătorii trecuți prin boală, explică directoarea. 

Școala primară din Zaharești funcționează în regim simultan, cu 30 de elevi. Cele două cadre didactice au trecut prin boală, dar având în vedere că nu se ia în calcul acest lucru, probabil că în următoarea perioadă nu vor putea să treacă în regim fizic.

Profesoara Maria Ciuc:

Directoarea spune că se fac ore online la Zaharești, cu tablete pe care copiii le-au primit de la primărie și de la inspectoratul școlar județean. „Nu sunt probleme, în principiu. Cadrele didactice fac tot posibilul să primească fișe și acei copii care nu reușesc să intre online”, explică aceasta. 

Măsuri relaxate pentru unitățile mici, rurale

Sorin Ion spune că Ministerul Educației analizează în continuare procentele care vin din teritoriu în fiecare vineri. Consideră că dacă săptămâna viitoare numărul va scădea de la 1.100 de unități la 800 este un câștig.

Față de prima săptămână la care s-a impus regula cu personalul vaccinat, a crescut numărul celor imunizați cu 5%. Totuși, 91% din unitățile cu niciun profesor vaccinat sunt din rural. 

Secretarul spune că ministerul a luat deja unele măsuri pentru a veni în sprijinul comunităților mici, rurale:

„Am aplicat de săptămâna asta o măsură care a îmbunătățit un pic situația: dacă o astfel de grădiniță mică avea o oarecare rată de vaccinare în rândul personalului propriu, am permis deschiderea, în ciuda faptului că la nivelul unității de care aparține, instituția de învățământ cu personalitate juridică, nu se atinsese 60%. În felul ăsta am mai salvat o parte dintre ele, le-am permis copiilor să meargă la școală”.

La sate, sunt copii care nu au posibilitatea de a învăța online | Foto: Dumitru Angelescu

„N-am știut că avem contabila vaccinată. Procentul real e 25%”

Liceul privat „Educația Viitorului” din Constanța apare în lista oficială fără vreun angajat vaccinat, însă pe site-ul instituției scrie că 30% din personalul didactic este vaccinat. 

Contactată de Libertatea, managera instituției, Raluca Alecu, a clarificat că rata de 0% este doar în rândul angajaților cu carte de muncă, respectiv patru, însă liceul are și colaboratori. 

„Fiind particular, avem colaboratori profesori care predau și la alte școli, iar cei mai mulți dintre ei sunt vaccinați. La minister apărem cu 0% pentru că am pus doar angajații noștri, care sunt doar patru. Totuși, noi nu am inclus contabila, despre care nu știam că e vaccinată, deci procentul real e 25%”, explică Alecu. 

Conducerea liceului nu i-a încurajat pe angajați să se vaccineze. Este o decizie personală, motivează managera.

„Facem ore online, dar probabil o să revenim și fizic, pentru că eu urmează să mă vaccinez și am înțeles că mai este un profesor care vrea. Deocamdată, legislația nu obligă pe nimeni să se vaccineze, este opțional. Și nici pe elevi nu-i putem obliga, noi avem doar doi elevi vaccinați, din 52. Am mai auzit de directori care îi obligă pe părinți să-și vaccineze copiii, eu nu pot să fac așa ceva. Când va fi lege, atunci da”.

91% de unități de învățământ fără personal vaccinat sunt în mediul rural

ALBA: 82 de unități de învățământ (12 în urban, 70 în rural)
– 57 de grădinițe, dintre care 11 în urban și 46 în rural.
– 24 de școli, toate din rural
– 1 club școlar, din urban 

ARAD: 25 de unități de învățământ (1 din urban, 24 din rural)
– 22 de grădinițe, dintre care 1 din urban, 21 din rural
– 3 școli, toate din rural

ARGEȘ: 13 unități de învățământ (toate din rural)
– 8 grădinițe
– 5 școli 

BACĂU: 14 unități de învățământ (1 din urban, 13 din rural)
– 10 grădinițe, toate din rural
– 3 școli, toate din rural
– 1 asociație, din mediul urban

BIHOR: 110 unități de învățământ (4 din urban, 106 din rural)
– 94 de grădinițe, dintre care 3 din urban, 91 din rural
– 15 școli, toate din rural
– 1 club școlar, din mediul urban

BISTRIȚA-NĂSĂUD: 16 unități de învățământ (2 din urban, 14 din rural)
– 10 grădinițe, dintre care 2 din urban, 8 din rural
– 6 școli, toate din rural

BOTOȘANI: 25 de unități de învățământ (3 din urban, 22 din rural)
– 3 grădinițe, toate din urban
– 22 școli, toate din rural

BRAȘOV: 42 de unități de învățământ (1 din urban, 41 din rural)
– 5 grădinițe, dintre care 1 din urban, 4 din rural
– 37 de școli, toate din rural

BRĂILA: 10 unități de învățământ (toate grădinițe din mediul rural)

BUZĂU: 42 de unități de învățământ (6 din urban, 36 din rural)
– 38 de grădinițe, dintre care 5 din urban, 33 din mediul rural
– 3 școli, toate din rural
– 1 club din mediul urban

CARAȘ-SEVERIN: 1 grădiniță din mediul rural

CĂLĂRAȘI: 8 unități de învățământ (1 din urban, 7 din rural)
– 3 grădinițe, toate din rural
– 5 școli, dintre care 1 din urban, 4 din rural 

CLUJ: 12 unități de învățământ (1 din urban, 11 din rural)
– 11 grădinițe, dintre care 1 din urban și 10 din rural
– 1 școală din mediul rural 

CONSTANȚA: 31 de unități de învățământ (6 din urban, 25 din rural)
– 24 de grădinițe, dintre care 4 din urban și 20 din rural
– 6 școli, dintre care 1 din urban, 5 din rural
– 1 liceu din mediul urban

COVASNA: 63 de unități de învățământ
– 10 școli și grădinițe din urban
– 53 de școli și grădinițe din rural

DÂMBOVIȚA: 12 unități de învățământ
– 12 grădinițe, 1 din urban, 11 din rural

DOLJ: 7 unități de învățământ (1 din urban, 6 din rural)
– 6 grădinițe, toate din rural
– 1 club din mediul urban

GALAȚI: 31 de unități de învățământ (4 din urban, 27 din rural)
– 30 de grădinițe, dintre care 4 din urban, 26 din rural
– 1 școală din mediul rural

GIURGIU: 16 unități de învățământ (toate din mediul rural)
– 12 grădinițe
– 4 școli

GORJ: 29 de unități de învățământ (3 din urban, 26 din rural)
– 28 grădinițe, dintre care 3 sunt în mediul urban, 25 în mediul rural.
– 1 școală primară, din mediul rural.

HARGHITA: 32 de unități de învățământ (4 din urban, 28 din rural)
– 20 de grădinițe, dintre care 2 în mediul urban, 18 în mediul rural.
– 12 școli primare și gimnaziale, dintre care 2 în mediul urban, 10 în mediul rural.

HUNEDOARA: 11 unități de învățământ (2 din urban, 9 din rural)
– 5 grădinițe, dintre care 1 este din mediul urban, 4 se află în rural.
– 6 școli primare, dintre care 1 e din urban, 5 în rural.

IALOMIȚA: 3 unități de învățământ (grădinițe din rural)

IAȘI: 15 unități de învățământ (1 din urban, 14 din rural)
– 12 grădinițe, dintre care 1 din municipiu, 11 din mediul rural.
– 3 școli primare, toate din mediul rural.

ILFOV: 3 unități de învățământ (grădinițe din rural)

MARAMUREȘ: 6 unități de învățământ (toate din rural)
– 4 grădinițe.
– 2 școli primare.

MEHEDINȚI: 11 unități de învățământ (toate în mediul rural)
– 4 grădinițe.
– 6 școli primare și gimnaziale.
– 1 club al copiilor.

MUREȘ: 11 unități de învățământ (4 în urban, 7 în rural)
– 8 grădinițe, dintre care 2 în urban, 6 în rural.
– 3 școli primare, 2 din mediul urban, 1 în rural.

NEAMȚ: 14 unități de învățământ (toate în rural)
– 9 grădinițe.
– 5 școli primare.

OLT: 25 de unități de învățământ (2 în urban, 23 în rural)
– 21 de grădinițe, 2 în urban, 19 în rural.
– 4 școli primare și gimnaziale, toate din rural.

PRAHOVA: 30 de unități de învățământ (3 în urban, 27 în rural)
– 29 de grădinițe, 3 în urban, 26 în rural.
– 1 școală primară, în rural.

SATU MARE: 16 unități de învățământ (3 în urban, 13 în rural)
– 13 grădinițe, 3 în urban, 10 în rural.
– 3 școli primare, toate în rural.

SĂLAJ: 36 de unități de învățământ (toate în rural)
– 29 de grădinițe.
– 7 școli primare.

SIBIU: 9 unități de învățământ (3 în urban, 6 în rural)
– 8 grădinițe, 3 în mediul urban, 5 în mediul rural.
– 1 școală primară, în mediul rural.

SUCEAVA: 146 de unități de învățământ (14 în urban, 132 în rural)
– 125 de grădinițe, dintre care 13 în urban, 112 în mediul rural.
– 21 de școli primare și gimnaziale, 1 în mediul urban, 20 în mediul rural.

TELEORMAN: 16 unități de învățământ (toate grădinițe din rural)

TIMIȘ: 51 de unități de învățământ (2 în urban, 48 în rural)
– 45 de grădinițe, 2 în urban, 43 în mediul rural.
– 5 școli primare, toate din mediul rural.
– 1 centru școlar pentru educație incluzivă, în urban.

TULCEA: 2 unități de învățământ (ambele grădinițe din rural)

VASLUI: 18 unități de învățământ (3 în urban, 15 în rural)
– 15 grădinițe, 2 în mediul urban, 13 în mediul rural.
– 2 școli primare, în rural.
– 1 liceu teoretic, în urban, din Bârlad.

VÂLCEA: 18 unități de învățământ (1 în urban, 17 în rural)
– 15 grădinițe, 1 din urban, 14 în mediul rural.
– 3 școli primare, toate din rural.

VRANCEA: 75 de unități de învățământ (toate în rural)
– 64 de grădinițe.
– 11 școli primare.

 
 

Urmărește-ne pe Google News