Andreea Marinescu (Andrea Friedmann), Elena Voica (Manuela Kuester), Adriana Iordan (Heike Wirth), Adelina Pană (Yasmin Russell), Adina Sibianu (Lisa Frueh), Carmen Iancu (Sienna Godfrey), Ruxandra Dragomir (Katharina Nagel), Alexa Dinu (Christin Fassbinder) și Diana Sava (Barbara Kruger) nu mai sunt printre noi. Au dispărut din spațiul virtual.
Libertatea a arătat că cel puțin 13 conturi false de Facebook au scris comentarii elogioase la adresa Gabrielei Firea la ultimele sale postări pe tema poluării în București.
“Excelent!”, “Felicitări… și un an cu multe împliniri!”,
“Respect, Doamna Gabriela!” , “Cred ca moare de ciuda Johannis si primarii
liberali… isi baga unghiile in gat…” au
fost câteva dintre comentariile acestora.
Cele 9 conturi au fost șterse vineri, după apariția
articolului din ziar.
Block în serie
Pe de altă parte, mai mulți cititori Libertatea au confirmat
că, de-a lungul timpului, au primit block pe pagina de Facebook a primarului
Bucureștiului după ce au scris comentarii critice.
“Nu numai că orice comentariu negativ sau inconfortabil e
șters. Am pus odinioară o întrebare legată de întârzierea lucrărilor de la Pod
Grant de pe linia 41, care în ciuda promisiunilor, încă nu sunt gata, multe
luni mai târziu. Nu am folosit un limbaj licențios, și nici ton agresiv.
Postarea a fost ștearsă”
“Eu am primit block acum vreo doi ani. Frapant este ca
femeia asta a fost om de presa ani de a rândul. Ce a înțeles ea din meseria de
jurnalist și cum o fi practicat o…”
“Asta am observat și eu alaltăieri când m-am uitat la dansa
pe pagina, după articolul de pe Libertatea ( cel în care se restrânge
libertatea de exprimare a angajaților din spital). Mi-a dat Block (nu aveam
cunoștință de acest lucru) și nu am văzut niciun comentariu critic. Nici măcar
unul.”
Există chiar o pagină pe Facebook numită „Pagina Celor Blocati de Gabriela Firea”, creată în 3 decembrie 2017.
“Aceasta pagină nu ține să aducă nici o jignire Primarului
Capitalei. Este însă o pagina unde oamenii se pot exprima liber cu privire la
activitatea Gabrielei Firea- fără sa fie blocați. Sunt sigură ca sunt mii de
români blocați de pagina oficială a Primarului Capitalei. Aici vă invitam sa îi
transmiteți mesajele- într-o manieră decentă”.