Departamentul de transport din Taiwan a explicat incidentul din 3 iunie prin faptul că a plouat încontinuu în nordul Taiwanului. „Oamenii ar trebui să fie atenți la informațiile meteorologice și la cele despre traficul rutier”, a transmis autoritatea.
În urma alunecării masive de teren de la Keelung, 9 vehicule au fost avariate de pietrele căzute de pe versant, iar 2 persoane au ajuns la spital cu răni ușoare.
Atenție, imagini care vă pot afecta emoțional!
Tronsonul de drum acoperit de pietre face legătura între Keelung și New Taipei. Alunecarea de teren a blocat traficul rutier în ambele sensuri. Drumul a fost redeschis, cu restricții, pe 4 iunie.