Tocmai de aceea e indicat să aveți grijă de spatele dumneavoastră atât dacă nu aveți probleme, cât mai ales dacă aveți afecțiuni deja cunoscute. O puteți face cel mai simplu învățând câteva lucruri și ținând cont de ele pe tot parcursul zilei, susține dr. Vasile Druță.
„Reguli sunt mult mai multe decât cele enumerate și se înscriu într-un concept numit „scoala spatelui”. Clinica noastră a dezvoltat un astfel de program pentru a educa și a învăța persoanele interesate în legătură cu afecțiunile pe care le au sau cu durerea de spate și pentru a le ajuta în prevenirea recurenței durerii”, a declarat dr. Vasile Druță, medic primar ortopedie traumatologie la Bio Ortoclinic.
Iată câteva din regulile care trebuie respectate pentru a nu avea probleme cauzate de coloana vertebrală:
1 – Obligatoriu într-o oră schimbați poziția! Nu rămâneți ore întregi în poziții fixe chiar dacă nu vă deranjează pe moment;
2 – Nu ridicați mai mult de 3-5 kg pe fiecare mână și aveți grijă ca ridicarea să se facă doar cu genunchii flexați și cu spatele drept;
3 – Nu faceți sport fără o încălzire serioasă prealabilă, iar cei cu probleme de spate cunoscute, numai cu recomandarea medicului (kinetoterapie, înot, pilates, yoga);
4 – Pentru a dormi bine, alegeți salteaua sau perna numai după ce le testați! Sunt persoane care se simt bine pe pat tare, altele care dorm mai bine pe pat moale, iar altele cu sau fără pernă;
5 – Cerceii trebuie scoși seară, înainte de culcare, obligatoriu!
6 – În activitățile fizice solicitante sau atunci când aveți poziții vicioase un timp îndelungat se recomanda purtarea pentru scurt timp a mijloacelor de contenție la nivelul spatelui (orteze, lombostate, gulere cervicale, etc);
7 – Atunci când stați pe scaun trebuie să țineți picioarele paralele și nu în poziție picior peste picior sau încrucișate sub masă ori sub scaun;
8 – Când lucrați la calculator, coatele trebuie să facă un unghi de 90 grade cu brațele și să fie paralele cu podeaua. Nu stați gârbovit(ă) și urmăriți ca privirea să fie la nivelul ecranului, astfel încât să nu țineți capul nici ridicat, nici aplecat;
9 – Nu uitați o regulă de bază: nu solicitați și mai mult un spate aplecat și mai ales răsucit! Puteti face asta ținând orice greutate pe care o cărați (sacoșe, genți etc), cât mai aproape de corp.