Încheierea, la 11 noiembrie 1918, a primului război mondial, prin capitularea ultimei forţe, Germania, ce constituise Puterile Centrale, a însemnat şi începerea procesului de elaborare a documentelor internaţionale ce au stabilit noile realităţi politice ale lumii, inclusive modificarea unor graniţe odată cu dezintegrarea celor două mari imperii, cel german şi cel austro-ungar. După lungi şi furtunoase dezbateri, ziua de 4 iunie 1920 a adus semnarea, în Marele Palat Trianon de la Versailles, fosta reşedinţă a regilor francezi, a tratatului între Antantă, ce reunea puterile învingătoare şi Ungaria, ca stat successor al fostului Imperiu Austro-Ungar, fiind şi ultimul care a fost parafat între biruitorii din război şi statele învinse.
În partea a doua a tratatului, articolele 27 – 35, au fost consemnate şi noile frontiere dintre Ungaria şi România, ce corespund şi actualelor graniţe între cele două ţări. De asemenea el consfiinţea şi Unirea de la 1 decembrie 1918 şi includerea Transilvaniei în teritoriul statului român, precum şi a părţii răsăritene a Banatului. Documentul a fost semnat, din partea României, de Nicolae Titulescu şi dr. Ioan Cantacuzino, prin acesta statuându-se şi ”de drept” existenţa României Mari.
Chiar dacă partea maghiară nu s-a împăcat niciodată cu prevederile tratatului – la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, prin Dictatul de la Viena, din 30 august 1940, reuşind chiar anexarea temporară a nordului Transilvaniei la Ungaria, – prevederile Tratatului de la Trianon în privinta graniţei româno-maghiare au fost reconfirmate oficial prin tratatul de Pace de la Paris, din 10 februarie 1947.