Printre cele 96 de persoane care au părăsit teritoriul american se numără și familiile celor 35 de diplomați ruși expulzați din SUA, inclusiv copii preșcolari, a spus Maria Zakharova, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, potrivit Russia Today.
UPDATE 1 ianuarie, ora 17:40. Avionul care transportă peste 30 de diplomaţi ruşi expulzaţi din SUA pentru acuzaţii de ingerinţă în alegerile prezidenţiale americane a decolat duminică de la Washington, au relatat agenţiile ruse de presă, citate de AFP.
„Avionul a decolat, toată lumea este la bord”, a anunţat Ambasada Rusiei de la Washington, citată de agenţia publică RIA Novosti.
35 de diplomaţi ruşi au primit ordin de expulzare din partea Washingtonului şi au avut la dispoziţie 72 de ore pentru a părăsi SUA. Expulzările reprezintă o replică faţă de campania de intimidare şi hărţuire a diplomaţilor americani din Rusia.
„Aceste măsuri vin după avertismente publice, dar și private pe care le-am adresat Guvernului rus. Ele reprezintă un răspuns necesar și potrivit la eforturile de a afecta interesele SUA prin încălcarea normelor internaționale de conduită. Măsurile anunțate nu reprezintă totalitatea demersurilor prin care vom răspunde la acțiunile agresive ale Rusiei. Vom lua și altele, în momente și în locuri pe care le vom considera necesare, iar unele dintre ele nu vor fi făcute publice”, a spus Barack Obama.
În replică, Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a propus președintelui rus ca Moscova să declare, de asemenea, persona non grata 35 de diplomați americani aflați pe teritoriul Federației Ruse. Cererea ministrului nu a fost însă aprobată de Vladimir Putin, care a spus că aşteaptă instalarea Administraţiei Donald Trump, la Washington, pentru a relansa relaţiile ruso-americane.
La noapte se dă ora înapoi. Vezi cum trece România la ora de iarnă 2024!