Un barbat a fost impuscat mortal in zona pieptului, marti dimineata, in comitatul Montgomery, intr-o suburbie a Washingtonului, acesta putand fi a 13-a victima a asasinului care terorizeaza capitala americana. In acest timp, lunetistul misterios a sunat la politie folosind un aparat de distorsionare a vocii. Politia a inchis drumurile din sectorul in care s-a produs atacul, la ora locala 5.56 (12.56 ora Romaniei), pe Connecticut Avenue, la circa 20 km nord de Washington, in statul Maryland, aproape de cateva din locurile altor crime ale lunetistului necunoscut. Victima a fost nimerita in zona pieptului in timp ce se afla pe ultima treapta a unui autobuz oprit intr-o statie. Transportat cu elicopterul la un spital din zona, barbatul, in varsta de 40 de ani, a decedat in cursul serii. In ipoteza ca persoana ucisa este o noua victima a asasinatului din regiunea Washington, acesta ar fi cel de-al 13-lea atac al lunetistului, care a omorat deja noua persoane si a ranit alte trei, incepand de la 2 octombrie.
In acest timp, ancheta pentru depistarea lunetistului misterios continua. Politia americana, care a stabilit un prim contact telefonic cu presupusul criminal care terorizeaza regiunea Washington de la 2 octombrie, i-a cerut acestuia, luni dupa-amiaza, prin intermediul presei, sa telefoneze din nou pentru a-si exprima clar eventualele solicitari. „Persoana pe care ati apelat-o nu a putut intelege nimic din ceea ce ati spus. Sunetul era neclar. Telefonati-ne din nou pentru a intelege clar”, a solicitat, in fata camerelor de televiziune, seful politiei din comitatul Montgomery (Maryland), Charles Moose (foto), coordonatorul anchetei.
Duminica seara, dupa ce a recuperat de la locul ultimului atac un mesaj al presupusului criminal in care era mentionat un numar de telefon, politia i-a cerut acestuia, tot prin intermediul presei, sa telefoneze la numarul din mesaj. Presupusul criminal a acceptat si a contactat telefonic politia, folosind, se pare, un aparat de distorsionare a vocii, insa discutia nu a fost concludenta.
O alta pista care parea promitatoare s-a dovedit falsa. Cele doua persoane arestate luni dimineata in apropierea unui telefon public din Virginia nu au legatura cu criminalul, a anuntat politia comitatului Henrico. Intr-o prima faza, surse ale politiei au declarat ca aceste doua persoane au fost arestate in cadrul anchetei asupra asasinului in serie. In final, acestea au fost predate autoritatilor de imigratie si vor fi expulzate catre tarile de origine, Mexic si Guatemala, deoarece s-a stabilit ca au incalcat legile referitoare la dreptul de sejur in SUA, potrivit politiei. „Nu au nici o legatura cu ancheta noastra. Pur si simplu au fost oamenii nepotriviti la locul nepotrivit, in momentul nepotrivit”, a declarat luni seara Charles Moose.