În vârstă de 54 de ani, Angela Martinelli a decis să-şi micşoreze sânii din cauza durerilor de spate pe care trebuia să le suporte zilnic provocate de volumulul acestora. În momentul în care medicii au început să înlăture stratul de grăsime, au observat că sub acesta se aflau noduli canceroşi, care nu au putut fi observaţi la mamografie din cauză că erau acoperiţi de ţesutul gras.

Medicii i-au spus vestea neplăcută după intervenţia chirurgicală, iar britanica fost supusă câteva zile mai târziu unei operaţii de extirpare a nodulilor. Mamă a patru copii, Angela a urmat apoi un tratament corespunzător învingând astfel cumplita boală.

„Aş mai fi făcut o mamografie peste trei ani, asa că, dacă nu m-aş fi operat, cancerul s-ar fi împrăştiat în tot corpul şi cine ştie care ar fi fost deznodământul. Chiar dacă m-am speriat îngrozitor şi am început să plâng la aflarea veştii, mi-am dat seama că dacă nu faceam aceasta operaţie ar fi fost o nenorocire”, a declarat britanica pentru Daily Mail.

Acum, Angela este sănătoasă şi foarte fericită. Viaţa ei s-a schimbat total: a scăpat de mărimea imensă a sânilor şi a învins o boală care ar fi putut să o ucidă dacă nu era descoperită la timp.

„Sunt mult mai fericită şi mă simt ca o femeie adevarată. Bine că medicii au descoperit cancerul la timp şi au resuşit să-mi salveze viaţa”, a adăugat aceasta.

 
 

Urmărește-ne pe Google News