Potrivit IPJ Suceava, chemarea poliţiştilor în ajutor a avut loc sâmbătă după-amiază în jurul orelor 15:00 pe când femeia se afla împreună cu concubinul ei, în vârstă de 45 de ani, în curtea gospodăriei unde cei doi îşi duc traiul, iar bărbatul, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, era pus ca de obicei pe scandal.
Pentru a fi mai convingător în disputa cu partenera de viaţă, acesta a şi lovit-o pe tânără cu un patent, după ce în cursul aceleași zile, victima a fost lovită de mai multe ori cu pumnii și cu picioarele în diferite regiuni ale corpului de către concubinul său.
„Fiind audiat în legătură cu aspectele sesizate de către concubina sa, bărbatul nu a fost de acord să dea nicio declarație cu privire la fapta comisă. În cauză s-a întocmit dosar penal, cu privire la comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe” ne-au transmis sursele citate.

 
 

Urmărește-ne pe Google News