El spune că a modificat un claxon de maşină la mijlocul anilor 1970 şi că a perfecţionat apoi această armă de distrugere în masă a timpanelor, informează Agerpres. Numai că nu s-a gândit niciodată să-şi înregistreze invenţia, aşa că profiturile nu intră în buzunarul său.
Bărbatul de 55 de ani dă interviuri numai pe bani şi speră să devină milionar. El a dezvoltat astfel o mică afacere, pentru că ziariştii veniţi de pe tot globul în Africa sunt de acord să plătească declaraţiile sale. Este totuşi nimic în comparaţie cu ceea ce strânge în fiecare zi Neil Van Schalkwyk, care, simţind de unde bate vântul, a brevetat vuvuzela din plastic. Costul de fabricaţie este de doar 60 de eurocenţi, iar preţul de vânzare este de 5 euro.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Ultima oră! Celebrul actor a murit în urma unui infarct! Dependența de alcool l-a învins
Viva.ro
Uluitor ce s-a aflat despre fiica cea mare a lui Ilie Bolojan. Lucia-Maria nu are o meserie ușoară, fiind căutată chiar și de clienți din străinătate. Detalii neștiute ies la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Nu se mai ascund! Sorana de la A.S.I.A își trăiește pasional iubirea cu colegul din generală. A fost înșelată cu o escortă, a divorțat, dar acum se pregătește de a doua nuntă
FANATIK.RO
Cât costă un Lamborghini Huracan cu doar 27.800 km la bord. Mașina a fost scoasă la licitație în România, iar prețul e redus la jumătate
Unica.ro
Ce s-a aflat despre fata cea mare a lui Ilie Bolojan. Detaliile din familia lui, care au ieșit acum la iveală, sunt surprinzătoare! Românii nu știau aceste amănunte!
Observatornews.ro
Lamborghini Huracan, cu parbrizul crăpat şi doar 27.800 km la bord, scos la licitaţie pentru a treia oară. Preţul a fost redus la jumătate
HOROSCOP
Horoscop 15 ianuarie 2025. Capricornii au un mare avantaj astăzi, care vine din puterea interioară, ca să depășească orice dificultate