Unul dintre cei mai mari profeti ai Vechiului Testament a fost Ilie, misiunea lui fiind aceea de a readuce si mentine poporul pe drumul credintei intr-un singur Dumnezeu, intr-o perioada in care cultul idolatric ii atrasese pe multi dintre israeliti.


Sfantul Ilie, sarbatorit azi in traditia crestina, s-a nascut spre sfarsitul secolului al X-lea i.H., si cea mai mare parte a activitatii sale s-a desfasurat sub domnia timidului rege Achab, ajuns un instrument docil in mainile sotiei sale, Izabela, de origine feniciana. Aceasta a favorizat de la inceput cultul lui Baal, pe care l-a impus apoi intregului popor.

Cand credinta intr-un singur Dumnezeu aproape disparuse si majoritatea poporului imbratisase idolatria, Ilie s-a prezentat in fata regelui Achab si a anuntat o perioada de trei ani de seceta, drept pedeapsa din partea lui Dumnezeu.


I-a invins pe cei 48 de proroci ai regelui Achab

Mai mult, pentru a dovedi falsitatea idolilor si puterea adevaratului Dumnezeu, Ilie i-a convocat, pe muntele Carmel, pe regele Achab si pe delegatii din toate triburile lui Israel, ca sa participe la o proba a focului. Ilie a spus catre popor: ‘Dati-ne doi junci; ei sa-si aleaga unul, sa-l taie in bucati si sa-l puna pe lemne, dar foc sa nu aprinda; iar eu voi gati pe celalalt vitel si-l voi pune pe lemne si foc nu voi aprinde. Apoi, voi chemati numele dumnezeului vostru, iar eu voi chema numele Domnului Dumnezeului meu. Si Dumnezeul care va raspunde cu foc, acela este Dumnezeu’.

Cei 48 de proroci ai lui Baal au pregatit primii altarul si au inceput sa strige catre cer: ‘si strigau cu glas mai tare si se intepau, dupa obiceiul lor, cu sabii si lanci pana ce curgea sange. Trecuse de amiaza si ei tot s-au zbuciumat mereu pana la timpul jertfei, dar n-a fost nici un glas, nici raspuns, nici auzire’. Ilie a pregatit si el un altar, a cerut sa se toarne apa pe lemne si in jurul altarului si apoi s-a rugat: ‘… auzi-ma, Doamne, auzi-ma acum cu foc, ca sa cunoasca astazi poporul acesta ca tu esti Dumnezeu in Israel… Si s-a coborat foc de la Domnul si a mistuit arderea de tot si lemnele si pietrele si tarana, si a mistuit si toata apa care era in sant’.

Poporul entuziast i-a indepartat pe slujitorii cultului pagan si a reinnoit legamantul de credinta fata de Iahve. Ilie considera ca a sosit ceasul triumfului definitiv, dar nu peste mult timp, cu amaraciune si nedumerire in suflet, s-a vazut nevoit sa fuga in pustiu pentru a scapa de furia Izabelei.


A murit cu 850 de ani inainte de Iisus Hristos

Opera de refacere spirituala, inceputa cu atata truda, a fost dusa la bun sfarsit de ucenicul sau Elizeu, caruia Ilie i-a transferat chemarea divina si spiritul sau. Elizeu a fost martorul unic al sfarsitului misterios al lui Ilie, intamplat in anul 850 inainte de Hristos, prin urcarea lui la cer intr-un car de foc.


Ii trasneste pe dracii ascunsi in caini si pisici


Sfant razboinic al calendarului ortodox, Ilie a fost investit de oamenii din popor cu atributele zeilor: tunetele si fulgerele. Ca si ei, Ilie conduce un car de foc si, in timpul furtunilor, trimite fulgere si trasnete catre dracii si pacatosii de pe pamant. La trasura lui sunt inhamati doi sau patru armasari albi, cu aripi. Speriati de moarte, dracii fug de le sfaraie calcaiele, se ascund printre frunzele pomilor, in turlele bisericilor, pe sub stresinile caselor, ba chiar si in trupurile unor animale, in special catei si pisici. Pentru ca vrea cu tot dinadinsul sa-i rapuna pe toti, sfantul trasneste tot ce-i cade in bici in acea clipa: arbori, oameni, case, vite sau biserici. Legenda spune ca odata a tunat asa de tare, incat a plesnit un copil in pantecele mamei lui si un vitel in burta vacii. De frica sa nu distruga lumea de tot, Dumnezeu si Fecioara Maria l-au lasat ciung de mana dreapta, l-au surzit si i-au scos un ochi, dar cu toate astea, el continua sa alerge dracii si sa-i ucida cu biciul de foc tinut in mana stanga.


120.000 de romani poarta numele Ilie sau Ilinca


Statisticile Birourilor de Evidenta a Populatiei existente la nivel national arata ca, din totalul celor aproximativ 22 milioane de romani, peste 120.000 de persoane (1,83%) poarta numele sfantului, Ilie sau Ilinca.


 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
ANAF le controlează banii din conturi tuturor influencerilor și celor care l-au promovat pe Călin Georgescu în campania electorală, "în baza unor analize de risc"
Viva.ro
ANAF le controlează banii din conturi tuturor influencerilor și celor care l-au promovat pe Călin Georgescu în campania electorală, "în baza unor analize de risc"
Cristina Cioran aruncă bomba! A mai făcut un copil cu Alex Dobrescu, desi el are ordin de restricție și brățară la picior. Cum a anunțat sarcina la 47 de ani
Libertateapentrufemei.ro
Cristina Cioran aruncă bomba! A mai făcut un copil cu Alex Dobrescu, desi el are ordin de restricție și brățară la picior. Cum a anunțat sarcina la 47 de ani
Cea mai mare greșeală pe care multe gospodine o fac atunci când gătesc. Preparatele ajung să fie contaminate într-un timp scurt
FANATIK.RO
Cea mai mare greșeală pe care multe gospodine o fac atunci când gătesc. Preparatele ajung să fie contaminate într-un timp scurt
Romanița Iovan și fiul ei, Albert, apariție cool la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată ținutele asortate cu care cei doi au atras atenția. FOTO
Elle.ro
Romanița Iovan și fiul ei, Albert, apariție cool la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată ținutele asortate cu care cei doi au atras atenția. FOTO
Maurice Munteanu s-a răzgândit! Pe cine vede în poziția de Președinte al României: 'Singurul pe care l-aș vota împăcat!' Ce a spus despre Lasconi
Unica.ro
Maurice Munteanu s-a răzgândit! Pe cine vede în poziția de Președinte al României: 'Singurul pe care l-aș vota împăcat!' Ce a spus despre Lasconi
Cum putem obţine un credit mai mare de la bancă. Pașii de urmat, pentru dezvoltarea afacerii
Observatornews.ro
Cum putem obţine un credit mai mare de la bancă. Pașii de urmat, pentru dezvoltarea afacerii
Horoscop 12 decembrie 2024. Fecioarele trebuie să țină cont de ceea ce le șoptește propria intuiție, chiar dacă le contrazice anumite obiceiuri
HOROSCOP
Horoscop 12 decembrie 2024. Fecioarele trebuie să țină cont de ceea ce le șoptește propria intuiție, chiar dacă le contrazice anumite obiceiuri

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI