A aterizat printre maşini, pe o autostradă din Austria

„Aveam 30 de ani. Eram angajat al Întreprinderii de Aviaţie Utilitară şi lucram la Carei (Bihor), chiar pe graniţa cu Ungaria, unde pulverizam insecticid pe culturile de sfeclă. Am decolat în dimineaţa zilei de 25 august 1983. La bordul avionului utilitar am urcat eu şi mecanicul, care, spre surpriza mea, a adus-o în dimineaţa plecării şi pe soţia lui gravidă. Toţi trei am traversat Ungaria zburând foarte jos – la 3-5 metri înălţime – pentru a nu fi detectaţi de radare. După vreo 4 ore, pe o ploaie puternică, am aterizat pe autostrada 17, la 110 km sud de Viena. Am făcut câteva ture deasupra, ca să se oprească maşinile, după care am pus avionul la sol. Din cauza vremii urâte, era să ne prăbuşim, dar totul s-a încheiat cu bine”, povesteşte Dumitru.

Condamnat la 25 de ani de închisoare

Evadarea lui a fost reflectată pe larg în presa din Occident. Răspunsul regimului Ceauşescu a venit prompt: Muradin a fost condamnat la 25 de ani de închisoare, amendat cu 450.000 lei (la vremea aceea, un salariu mediu era de 2.500 de lei) şi i-a fost confiscată toată averea. S-au făcut presiuni pentru ca Dumitru să fie extrădat din Austria, însă cererea autorităţilor de la Bucureşti nu a avut ecou la Viena. „În ianuarie 1984, am ajuns în SUA, unde cerusem şi mi se acordase azil politic. Ceilalţi doi «evadaţi » au fost primiţi de Germania de Vest, unde locuiesc şi acum. Abia după 17 ani, în 2000, s-a rezolvat şi situaţia mea juridică din România, când Tribunalul Suprem m-a absolvit total de pedeapsă”, spune Dumitru Muradin.
 

Urmărește-ne pe Google News