Băiatul, în vârstă de 14 ani, a început să se uite la seria de desene animate despre roboţi acum cinci ani şi a fost atât de impresionat încât a început să bea combustibil zilnic pentru a obţine energie şi pentru a deveni un războinic neînfricat ca eroul său din „Transformers”.

Părinţii copilului l-au dus la medic după ce au observat că problema acestuia se agravase şi că discuţiile cu el nu rezolvă nimic. Medicul a constatat că băiatul avea probleme de dezvoltare mintală din cauza consumului excesiv de benzină şi suferea de dependenţă de această substanţă.

„De când a început să bea combustibil, inteligenţa fiului meu a scăzut brusc până la nivelul la care nu mai putea face adunări şi scăderi simple. Înainte de căpătarea acestui obicei, era un copil foarte isteţ iar acum nu mai poate calcula cât fac 7 plus 17”, a povestit tatăl băiatului.

Doctorii de la Spitalul din oraşul Yibin, acolo unde se află internat băiatul, au dat însă asigurări că se vor lupta pentru a-l scăpa de neplăcuta dependenţă.

Urmărește-ne pe Google News