„A beautiful mind”. O cercetătoare româncă, premiată în Franța, vorbește despre un punct tare al liceului făcut în România: „Pe noi ne-au învățat că suntem buni. Acum se merge pe egalitate”

• Angela Sutan a fost premiată pentru inovația de a-și trimite studenții întâi la laborator și apoi la teorie, printr-o metodă originală.
• „La liceul pe care l-am făcut eu în România, «Alexandru Odobescu» din Pitești, ne-au învățat că suntem buni, ceea ce m-a ajutat foarte mult în viață. În Franța nu se face asta, pentru că avem principiul de egalitate. Am trei copii la școală și am văzut cum este structurat sistemul francez”.

„Oamenii participă în laborator la jocuri care imită ce se întâmplă în lumea reală și analizăm datele, să vedem exact cum se comportă ei într-o anumită situație”, explică Angela Sutan, într-un interviu pentru Libertatea, despre activitatea ei de cercetare. 

„Într-un joc, mi se cere să iau decizii, iar banii pe care îi câștig la sfârșit depind de ele, prin urmare o să am un comportament real”, explică ea de ce jocul este relevant, ilustrativ pentru deciziile din viața reală. „Dacă doar i-am întreba ce ar face în situația respectivă, acela ar fi un comportament declarat”, adică mimat. 

Pe lista celor 145 de femei din toată Franța invitate să discute despre știință

Angela Sutan a plecat din țară la sfârșitul anilor 90, după ce a absolvit Liceul „Alexandru Odobescu” din Pitești. În Franța a studiat științe economice generale, după care s-a specializat în teoria jocurilor, domeniu la care a contribuit și cunoscutul matematician John Nash, a cărui poveste o spune filmul „A beautiful mind”. 

Profesoară de economie comportamentală la Școala de Business din Burgundia, în Dijon, aceasta a făcut parte dintr-un proiect al Ministerului Cercetării francez: „145 de femei vorbesc despre știință”. 

Libertatea: La ce întrebări caută răspuns economia comportamentală? 
Angela Sutan: Economia comportamentală este un fel de îmbinare între matematică și psihologie. Se bazează pe modele matematice prin care încercăm să prevedem comportamentul uman și pe ceea ce se numește în psihologie eroare sistematică de comportament. Greșeli pe care toată lumea le face, pentru că așa este creierul uman.

Oamenii participă în laborator la jocuri care imită ce se întâmplă în lumea reală și analizăm datele, să vedem exact cum se comportă ei într-o anumită situație. 

Recomandări

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

– Aveți, vă rugăm, un exemplu de joc la care ați lucrat recent? 
– Anul trecut, de Noaptea Cercetătorilor, au participat 3.000 de persoane din 11 orașe din Franța la o astfel de experiență. Toate laboratoarele de economie experimentală din Franța ne-am coordonat în seara respectivă. 

A durat șase ore în total și oamenii petreceau câte jumătate de oră în joc. Am vrut să vedem cum epuizează resursele comune. Ce înseamnă resurse comune? Cele precum peștii dintr-un lac și lemnul dintr-o pădure. Toată lumea are interes să le exploateze, dar resursele pot la un moment dat să nu se mai reînnoiască sau să dispară. 

Trebuiau să decidă să retragă elemente dintr-o resursă comună fără să știe câte elemente au retras ceilalți. Este posibil să te trezești că nu a mai rămas nimic.

Angela Sutan, Djion:

Am publicat un articol științific despre acest joc, iar în presa franceză s-a vorbit mult despre asta, pentru că e primul care demonstrează că femeile au cea mai mare grijă de resurse. Este o veste foarte bună, mai ales în Franța, unde sunt foarte puține femei în funcții de conducere. Presa a scris în titlu că ar fi schimbări, dacă ar exista mai multe femei în posturi-cheie. 

Recomandări

Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor

 O metodă pedagogică ce te ajută să ții minte 

– Numărul femeilor care au luat parte la joc a fost egal cu cel al bărbaților? Participanții cine sunt și cum ajungeți la ei, de obicei? 
– Am avut 56% femei. Publicăm un anunț despre jocuri și oamenii știu că ei câștigă bani dacă vin. Cel mai des participă studenții, pentru că au cel mai mult timp disponibil și sunt de acord să stea în laborator jumătate de oră ca să câștige 20 de euro. Dar la Noaptea Cercetătorilor au participat pur și simplu vizitatorii care și-au dorit. 

– În 2009, ați obținut un premiu pentru activitatea pedagogică deosebită de la Conférence des Grandes écoles, instituție care acreditează marile școli de management din Franța. Ce ați schimbat în modul de predare și de ce a fost important? 
– Metoda de economie experimentală despre care v-am vorbit am implementat-o eu pentru prima dată în Franța, în cursuri. Studenții care participă la cursul meu de economie și psihologie învață toate conceptele prin jocurile acestea. Iau decizii în jocuri și pe urmă vorbim despre concept. 

– De ce contează pentru ei să învețe astfel, nu doar la un curs obișnuit? 
– În laborator, creierul tău lucrează mult mai mult ca să găsească soluția optimă. Apoi, când vorbești despre concept, el se sudează mult mai bine în creier, pentru că ai fost deja în laborator. 

Studenții au cursul respectiv în primul an și, de-a lungul timpului, noi am măsurat în ce măsură rețin informațiile cei care învață prin metode tradiționale și cei care învață prin metoda asta. Cei care au participat la joc își aduc aminte tot și pot să aplice respectivele concepte, ceilalți uită cel puțin jumătate dintre concepte. De asta am luat atunci respectivul premiu de inovație, pentru că este o metodă pedagogică ce te ajută să ții minte de fapt ce înveți la curs. 

„Este o problemă cu accesul femeilor la posturile de conducere”

– Ați vorbit mai devreme despre faptul că puține femei ocupă funcții de conducere în Franța. Ați întâlnit multe obstacole până să reușiți profesional în această țară?
– Am terminat liceul în 1996 și după aceea am plecat în Franța. La Universitatea din Bordeaux eram singura studentă străină din tot amfiteatrul de 600 de persoane. N-am avut nici cea mai mică problemă atunci. Liceul pe care l-am făcut eu în România, „Alexandru Odobescu”, din Pitești, mi-a oferit un bagaj de cunoștințe pe care l-am folosit până la sfârșitul facultății. Eram foarte bună la matematică.

Problemele legate de faptul că sunt femeie le-am simțit mult mai târziu, nu când eram studentă. Mi-am făcut doctoratul, am avut un job de profesor și pe urmă, pe măsură ce am înaintat în carieră, mi-am dat seama că sunt înconjurată doar de bărbați.

Este o problemă cu accesul femeilor la posturile de conducere și, în general, la posturi mai importante. În laboratorul meu din Dijon, de fiecare dată când am avut posturi libere, a fost foarte greu să recrutez femei, pentru că femeile nu participau la competiții. Din cauză că avuseseră diverse piedici înainte legate de maternitate, de faptul că lumea crede că te vei ocupa mai mult de familie decât de job. 

– În România, la dezbaterile pe teme de actualitate din mass-media sunt invitați de obicei bărbați. E aceeași situație și în Franța? 
– Statistic este aceeași situație ca în România; sunt invitați mai mulți bărbați. Și nu neapărat din cauză că nu vor să invite femeile, ci pentru că sunt puține femei specialiști.  

Există un cerc vicios, iar problema apare încă de la liceu. În Franța există stereotipul că fetele nu sunt bune la matematică, prin urmare foarte puține aleg matematica în liceu, pentru că le e frică. 

Sunt foarte activă în presă, pentru că cercetarea pe care o fac eu este foarte matematică și apare în revistele științifice. Nu aștept ca oamenii să citească revistele, de fiecare dată când scriu un articol științific scriu și articole în presă.

– V-ați făcut vreodată griji în liceu că nu o să fiți suficient de bună la matematică, chiar dacă vă plăcea această disciplină?  
– Nu, pentru că matematica era pasiunea mea și mergeam la olimpiade când eram în România. 

La liceul din România eram învățați că suntem buni, ceea ce m-a ajutat foarte mult în viață. În Franța nu se face asta, pentru că avem principiul de egalitate. Am trei copii la școală și am văzut cum este structurat sistemul francez.

Angela Sutan, Djion:

În studiile pe care le-am făcut despre stereotipuri am observat că femeilor nu le e frică de responsabilități, ci se implică acolo unde cred că va fi luat în seamă cuvântul lor. Dacă crezi că cuvântul tău nu e luat în seamă, pur și simplu nu te duci.

„Francezul nu a avut până acum listă de cumpărături. Acum, lumea știe cât costă un kilogram de carne”

– În Franța au fost proteste mai multe săptămâni, înainte și după ce președintele Macron a promulgat legea care prevede creșterea vârstei de pensionare de la 62 la 64 de ani. Există și alte nemulțumiri
– Nemulțumirea este legată de guvernarea prin ordonanțe, ceea ce înseamnă că nu mai există negociere. Francezii au impresia că nu mai participă la dezbaterea democratică. Grevele despre pensii sunt numai partea vizibilă a aisbergului. 

– Ce se va schimba în Franța după această modificare a legii privind pensionarea? 
– E greu să faci acum previziuni despre ce se va schimba, e posibil ca o mare undă de pesimism să acompanieze asta  Nu e prima dată când se schimbă vârsta pensionării. În 1995, când s-a schimbat prima dată, Franța a fost blocată două luni. Oamenii se obișnuiesc până la urmă, dar apare pesimismul, mai ales în rândul tinerilor, care văd altfel piața muncii și nu se mai implică în cariere lungi. 

Este, ca în toată lumea, un climat de neîncredere în viitor. E foarte greu în momentul ăsta să fii optimist, nu mai suntem în perioada glorioasă a Franței. Când oamenii sunt pesimiști, din păcate se vede la alegeri, s-ar putea ca oamenii să-și exprime nemulțumirea prin votul de extremă dreaptă. 

– S-a transformat lista de cumpărături a francezilor în contextul pandemiei și al războiului?
– Francezul nu a avut până acum listă de cumpărături. În mod normal, te duci la supermarket și ai o rutină, cumperi ce mănânci tu de obicei și ce îți face plăcere. Cu războiul din Ucraina și după pandemie, prețurile în Franța au crescut. Acum, toată lumea a început să facă liste, e un nou obicei de consum.

Acum mănâncă să se hrănească și cunosc prețurile. Înainte, când făceai anchete în Franța și întrebai oamenii cât costă un kilogram de carne, nimeni nu știa. Pentru că toată lumea avea încredere în sistem și știa că, dacă se duce la supermarket găsește carne la un preț considerat normal. Acum, toată lumea știe cât costă un kilogram de carne.  

– Cât costă?
– Carnea de porc costă 11 euro, carnea de vită, 27 de euro. 

– În România, discuțiile despre salarii și despre bani în general încă sunt tabu. În Franța curg mai bine aceste conversații?  
– În Franța, salariile tot timpul au fost tabu, nu poți să întrebi pe cineva cât câștigă. În schimb, în prezent, toată lumea vorbește despre costul vieții și despre prețuri. 

Foto: bsb-education.com

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro