Un indian aspira la titlul de cel mai ghinionist politician din lume. K Padmarajan, in varsta de 62 de ani, din localitatea Mettur, a candidat pana acum de 44 de ori la diversele alegeri care au avut loc in zona in care locuieste: pentru primarie, consiliu local sau regional.
Din pacate pentru el, Padmarajan nu a reusit niciodata sa adune voturile necesare pentru a ocupa unul din aceste posturi. Acum, indianul s-a inscris la alte doua alegeri, care vor avea loc intr-un oras invecinat.
„Nu mi-am pierdut speranta. Cat timp simt ca pot sa le fiu de folos oamenilor, voi candida. M-au contactat chiar si reprezentantii Cartii Recordurilor, care ar vrea sa inregistreze performanta mea negativa. Desi nu asta a fost intentia mea cand am candidat de atatea ori, macar asa sa devin si eu cunoscut”, a declarat Padmarajan cotidianului „Times Of India”.