David Stokes a câștigat 40.000 de lire sterline la loterie, dar i-a cheltuit rapid pe o mașină nouă și pe aventuri cu prostituate, a notat Mirror.

Tragedia a avut loc pe 1 noiembrie 2016, în localitatea Hinckley, Leicestershire, în Anglia.

I-a oferit un ceai, apoi a lovit-o cu un făcăleț

Stokes s-a culcat după o ceartă cu Sally, soția lui, care i-a reproșat că a descoperit emailuri care dovedeau că a apelat la prostituate și a consumat droguri.

Sally s-a dus să discute cu rudele ei problemele cu David, dar, în acest timp, electricianul în vârstă de 43 de ani i-a omorât pe cei doi fii ai săi.

Când Sally s-a întors acasă, David a întrebat-o calm dacă vrea un ceai, apoi a sărit la ea cu un făcăleț și a vrut s-o sufoce cu o pernă.

„Am simțit cum m-a lovit din spate. Am căzut pe pat. A încercat să mă sufoce cu o pernă. M-am zvârcolit și am țipat după Adam (n.r. – băiatul lor cel mare), era singura persoană care mă putea ajuta.

Am ajuns pe marginea patului. Stătea cu făcălețul în mână și arăta turbat. Atunci am crezut că aceea e clipa în care voi muri”, a declarat Sally.

A înjunghiat-o în spate pe mama copiilor lui

Stokes i-a spus femeii că băieții sunt „în siguranță” și a pus-o să-și pună din nou pe degete inelul de logodnă și verigheta, iar apoi a obligat-o să-și lege o funie de încheieturile de la picioare.

„Am refuzat. Am știut că dacă voi face asta, voi muri”, a mai spus Sally.

A reușit să scape de David după ce l-a lovit ea cu făcălețul și a fugit pe o ușă din spate.

„Când am ajuns afară, am început să țip și am strigat numele lui, sperând că cineva va auzi și își va da seama că e vorba de noi. M-a tras înapoi în casă, spunându-mi: Nu-mi vine să cred că m-ai lovit!”, a mai povestit Sally.

„A spus că e numai vina mea. Dar el era cel care a fost cu prostituate”, a mai zis Sally despre momentele de groază din acea noapte.

Un vecin a auzit scandalul și a alertat poliția. Stokes a încuiat toate ușile și a refuzat să deschidă oamenilor legii, ținând-o ostatică timp de cinci ore pe Sally.

El și-a atacat soția cu un cuțit, înjunghiind-o în spate. „Am simțit o lovitură în spate și apoi o căldură. Am pus mâna și mi-am dat seama că am fost înjunghiată.

M-am uitat la el și am văzut satisfacția de pe figura lui. Ca și cum ar fi spus: am câștigat. N-o să uit niciodată asta!”, a mai precizat Sally.

Băieții erau îmbrățișați

Grav rănită, ea a reușit să scape din casă pe ușa din față și a ajuns în mijlocul polițiștilor.

Aceștia au dat năvală în casă și l-au găsit pe David Stokes înjunghiat în inimă cu un cuțit de bucătărie.

Oamenii legii i-au găsit apoi pe cei doi băieți ai cuplului – Adam (11 ani) și Matthew (5 ani) – morți, sub o carpetă, în camera celui mic. Băieții erau îmbrățișați.

Sally a petrecut patru zile în spital, fiindcă cuțitul înfipt în spate i-a atins un plămân și i-a provocat o hemoragie internă.

Ea a aflat despre dimensiunea tragediei, despre moartea copiilor și a soțului după ce a fost externată.

Biletul de adio

David Stokes a lăsat un bilet de adio: „Îmi pare rău pentru ce am făcut”.

El a spus că s-a îndrăgostit din nou de soția lui și voia să fie din nou împreună cu ea. Ei se despărțiseră recent.

„Îi iubesc pe Adam și pe Matthew. Curând vom fi din nou împreună”, a mai scris criminalul.

„David era o persoană calmă, dar se mai inflama din când în când. Spuneam mereu că am trei copii, fiindcă și David avea apucături de copil. Mai arunca lucruri. Dar niciodată n-a ridicat mâna la mine sau la copii.

David a câștigat la loterie, dar a cheltuit doar pentru el banii. Și-a cumpărat o mașină nouă, a mai împărțit și cu frații lui.

Am vorbit despre câștigul lui la loterie. L-am întrebat cât i-a mai rămas. Dar n-a vrut să-mi spună, nu trebuia să știu nimic despre bani”, a mai declarat Sally.

 
 

Urmărește-ne pe Google News