ComenteazăUn avion prabusit in Atlantic, un incendiu devastator care ucide pilotii la Cluj, un meteorit care a taiat calea aeronavei, o bomba care era sa arunce in aer aparatul cu intreg lotul romanesc de la Olimpiada din Los Angeles, in 1984 si zeci de depresurizari, caderi in gol in urma fulgerelor sau aterizari cu un singur motor reprezinta cartea de vizita a Aureliei Grigore, supranumita de prieteni femeia cu sapte vieti.
Locuieste in cartierul Antiaeriana, din sectorul 5 al Capitalei, intr-un apartament mai mult decat modest de la ultimul etaj al unui bloc. Aurelia Grigore, de 54 de ani, pare o femeie simpla, pana in momentul cand incepe sa vorbeasca. Tonalitatea, dictia si claritatea vorbelor atent alese parca pentru un discurs tradeaza caracterul unui om elegant, care a intalnit sute de persoane din toate colturile lumii. Aurelia a lucrat ca stewardesa peste 30 de ani pentru Tarom. Daca traia in America, experientele prin care a trecut ar fi facut din ea eroina nationala, nu doar o pensionara de la Tarom.
Aurelia s-a indragostit de zbor la 17 ani. A absolvit Scoala de stewardese in anul 1975. Cinci ani mai tarziu, gravida in luna a doua, Aurelia a trecut prin experienta vietii sale. Eram intr-o cursa care debutase cu stangul, din cauza unei defectiuni care ne-a tinut in aeroport cinci ore. Cursa dura cam 11 ore.
Zburam cu un Tupolev 154 catre Nouadhibou, in Mauritania, stat islamic din Africa de Nord. Aveam 152 de pasageri, toti marinari ai pescadoarelor romanesti Jiul si Milcov. Erau marinarii care trebuiau sa schimbe echipajele romanesti din Mauritania, isi aminteste Aurelia, care atunci avea 26 de ani.
La ora 3 dimineata, ceea ce parea a fi o aterizare obisnuita era in realitate o amerizare aproape de tarmul Mauritaniei. Mai exact o aterizare pe apa! Am numarat 18 secunde de cand am atins apa si pana ne-am lovit de un banc de nisip. Avionul s-a rupt in doua sub ochii mei. Am simtit apa sarata pe buze si am realizat situatia noastra. In partea din fata erau 60 de oameni, iar in spate in jur de 100, cu tot cu echipajul, isi aminteste Aurelia. Avionul nu s-a scufundat, fiind agatat de bancul de nisip. Epava a fost vizibila din avion un an. A urmat o noapte de groaza, salvarea venind dupa cinci ore.
Daca multe persoane ar fi renuntat, Aurelia si-a pastrat acelasi loc de munca. S-a pensionat in 2004, dupa ce a vazut toata lumea, mai putin Australia.
Fiul Aureliei, Alex (26 ani), are acum varsta mamei la momentul accidentului
Ce spune Tarom
Eu nu stiu nimic despre acest accident si nici pe aceasta femeie nu o stiu. Incercati in Pagini Aurii, ne-a indrumat atent Madalin Tudor, purtator de cuvant al Tarom, cand doream sa o contactam pe Aurelia. Atitudinea de acum a companiei nu difera de cea din 80. Mi-au dat o prima de 2.000 de lei, dar grija lor a fost ce am facut cu barul pe valuta dupa prabusire. Un cadou mai frumos a fost cand Tarom mi-a concediat fiica din pricina unei restructurari, isi aminteste Aurelia.
In 1980, la primul accident, i-am indrumat pe cei din spatele avionului catre mal si am hotarat sa sar si eu in apa cand am ramas singura pe aripa avionului, isi aminteste ea. Din cauza curentilor, a fost trasa in larg, si asa a luat decizia sa revina pe avion. Spre coada aparatului a gasit restul grupului din partea frontala a aeronavei. Al doilea m-a surprins in 1986, la Cluj. Din cauza aterizarii prea bruste cabina pilotilor a luat foc, ucigandu-i