Profesorul Dave Potter nu şi-ar fi imaginat niciodată că sperietura vieţii i se va trage de la o banală cutie cu biscuiţi.
A deschis cutia şi, dintre zecile de biscuiţi, unul i-a sărit în ochi: se încruta la el diabolic, cu un rânjet care nu prevestea nimic bun.
Desigur, nici vorba dă se deschidă podeaua bucătăriei, iar profesorul să vadă cum i se cască sub picioarele marele hău al iadului. Se întâmplase un lucru rar – cam unul la un milion de biscuiţi: seminţele s-au potrivit în aşa fel în aluat încât biscuitele acesta a căpătat chip. Un chip drăcesc, după cum se vede.
Şi cum nimeni nu ar vrea să-l capete pe dracu-n el la modul conştient, profesorul a decis să nu mănânce din „Biscuitele Ucigă-l-Toaca”. Profesorul şi-a făcut câteva fotografii cu Diavolul şi-apoi a început să povestească în stânga şi-n dreapta despre neaşteptata lui întâlnire cu Dracul…Gol, dar inofensiv!
foto: Northfoto