În februarie 2009, Vlad Vlaicu, un student de la Universitatea Politehnică din Bucureşti, s-a trezit cu maşina ridicată din faţa facultăţii. Motivul invocat de Poliţia Rutieră, organismul care autorizează ridicările auto, a fost că tânărul a parcat la o distanţă mai mică de 25 de metri de o trecere de pietoni. “Am lăsat maşina într-o zonă în care o parcam de obicei şi nu mi-a trecut prin cap că va fi săltată”, povesteşte Vlad.

Nemulţumit, băiatul din Plopeni, judeţul Prahova, a refăcut măsurătorile, a făcut poze, apoi a contestat decizia poliţiştilor. După un proces care a durat trei luni, băiatul i-a convins pe magistraţi că sancţiunea şi ridicarea maşinii sale au fost ilegale. “Mi-au dat câştig de cauză în iunie 2009, pentru că din pozele făcute de cei de la firma care au ridicat maşina nu se vedea care este ilegalitatea. Cu toate acestea, nu mi-am văzut banii înapoi nici până astăzi”, a mai adăugat Vlad, care a cerut să-i fie returnată contravaloarea amenzii de 600 de lei, nu şi daune.

 
 

Urmărește-ne pe Google News