Poliţistul-fotomodel Mircea Rusu a fost săltat, ieri dimineaţă, de procurorii DNA Galaţi, după ce a ieşit la iveală că le-ar fi ordonat unor agenţi din subordinea sa să-i facă o favoare personală.
Mai exact, manechinulşef i-a folosit pe nişte oameni ai legii pe post de bodyguarzi pentru un amic de-al său, care avea de ridicat o sumă mare de bani şi se temea să nu fie jefuit.
Aşa se face că, în data de 22 ianuarie 2014, doi agenţi de la Poliţia Tecuci, îmbrăcaţi în uniformă şi cu insigna din dotare, l-au însoţit pe tovarăşul superiorului lor şi l-au condus în siguranţă până într- o comună din judeţul Galaţi.

A fost descoperit de Botezatu

Pentru acest gest de prietenie, complet ilegal, Rusu riscă acum să înfunde puşcăria. Acesta a fost prezentat instanţei, la Tribunalul Galaţi, cu propunere de arestare preventivă, însă magistraţii au respins cererea procurorilor, inculpatul urmând să fie cercetat în libertate.
Comisarul lucrează din 1991 în Poliţie, şi tot cam pe-atunci şi-a început şi cariera în modelling. Porsche, Skoda, Orange, Gillette, BRD, Alexandrion, Orbit sunt doar câteva din brandurile pentru care el a făcut reclame.
A fost descoperit de Cătălin Botezatu şi a apărut inclusiv în prezentările de lenjerie intimă ale creatorului. Nu a renunţat însă la haina de poliţist pentru podium şi a continuat să alerge infractorii din satele gălăţene.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Se iubește cu un milionar, tânăr și frumos, și a plecat din România fără să se mai uite înapoi! Vedeta noastră trăiește o viață de lux în prezent! "Dumnezeu ne-a binecuvântat". Wow, ce schimbată e!! FOTO
Unica.ro

Ce s-a întâmplat cu Sorina Săcărin, fetița din Baia de Aramă, adoptată de o familie din SUA. Este de nerecunoscut, iar viața ei s-a schimbat la 180 de grade
Viva.ro
Ce s-a întâmplat cu Sorina Săcărin, fetița din Baia de Aramă, adoptată de o familie din SUA. Este de nerecunoscut, iar viața ei s-a schimbat la 180 de grade
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
Libertateapentrufemei.ro
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
„Ai încredere!”. Un expert în citirea buzelor dezvăluie ce au discutat Zelenski și Trump la funeraliile Papei Francisc
Adevarul.ro
„Ai încredere!”. Un expert în citirea buzelor dezvăluie ce au discutat Zelenski și Trump la funeraliile Papei Francisc
Cum a reacționat Brad Pitt când a aflat că fiica sa, Shiloh, a renunțat la numele lui de familie. Dezvăluirile făcute de apropiații actorului
Elle.ro
Cum a reacționat Brad Pitt când a aflat că fiica sa, Shiloh, a renunțat la numele lui de familie. Dezvăluirile făcute de apropiații actorului
După moartea lui Rareș Ion, Rebecca Lăzărescu, prietenă cu tânărul, a început să vorbească! Le-a spus tot anchetatorilor! Cine este Ana, adolescenta de 14 ani care a murit de supradoză în urmă cu 9 luni. Dezvăluiri cutremurătoare

Cât a ajuns să coste o caserolă de 500 de grame de căpşune româneşti. Scumpirile se simt şi la cireşe sau caise
Observatornews.ro
Cât a ajuns să coste o caserolă de 500 de grame de căpşune româneşti. Scumpirile se simt şi la cireşe sau caise
Horoscop 28 aprilie 2025. Capricornii sunt tentați de ideea de a se implica în tot felul de războaie cu cei apropiați, pentru că sunt învățați cu greul
HOROSCOP
Horoscop 28 aprilie 2025. Capricornii sunt tentați de ideea de a se implica în tot felul de războaie cu cei apropiați, pentru că sunt învățați cu greul

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI