Acum patru ani, Narcisa Suciu era indragostita pana peste cap de fostul ei coleg de trupa, chitaristul Daniel Craciun, tatal fiicei sale, Daria (3 ani). La vremea aceea, el era casatorit si nu s-a indurat sa renunte la sotie, nici macar atunci cand vedeta i-a daruit o frumusete de copil. Desi acum Daniel a pus capat acelei casnicii, oricum compromisa, Narcisa a refuzat cererea lui in casatorie, pe motiv ca vraja iubirii s-a risipit.
Narcisa a fost atat de inamorata de chitaristul Daniel Craciun (33 de ani), incat s-a multumit, pentru o vreme, si cu rolul de amanta. Intre timp, solista a ramas insarcinata cu Daniel, dar el, barbat insurat, nu a avut atunci curajul sa renunte la nevasta, desi inima lui batea doar pentru Narcisa. De curand, insa, chitaristul si-a luat inima in dinti si a divortat, in speranta ca iubita lui il va accepta ca sot, dar pare-se treaba ca el a facut acest pas mult prea tarziu, caci, intre timp, vraja iubirii s-a risipit, astfel ca Narcisa a refuzat cererea lui in casatorie: „A fost frumos atunci, la inceput. Eram mult mai tanara si nu-l vedeam decat pe Daniel. Acum am insa alte aspiratii, nu mai este el in centrul atentiei mele. Pastram insa legatura, ne vizitam destul de des, pentru ca o iubeste foarte mult pe Daria”, spune ea.
Despre interpreta maramureseanca se stie ca este vegetariana de mai bine de cinci ani, dar curios este ca si fiica ei este hranita cu acelasi meniu, din care lipseste cu desavarsire carnea. De Daria are grija, in lipsa ei, nu o doica, asa cum multe vedete si-au angajat, ci Emil, fratele Narcisei, in varsta de 40 ani. La nasterea nepoatei lui, acesta a renuntat la serviciu si s-a mutat la Bucuresti, in casa vestitei sale surori, pentru a se ocupa de gospodarie si, evident, de micuta.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_cc7bdecf4b1aa6c43ef342a2d4ed061f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_f68f39665f15f2414ec0695ac93ccfd7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_f680bfe4850c0845c6eabae2d80612cd.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_3e3b28abf53d8f03cb6ac7708e986596.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_dbdbce27dcc0235ad2e509b7a89215d9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_5eeb01d9ba3d5ca35c061a5390046e27.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_0a154c2c85714024ff03908d255a11b8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_69555a68022e25cc8489713e1838ba4b.jpg)