În urmă cu doar patru ani, Harry a rămas fără adăpost, dar acum conduce propria companie a cărei valoare este estimată la 1 milion de dolari americani.

La 17 ani, Harry a petrecut peste un an dormind pe străzi, în diferite adăposturi sau în casele unor prieteni. Dar el spune că, deși a fost o perioadă înfricoșătoare și dificilă din viața sa, timpul pe străzi l-a învățat lecții neprețuite, care l-au ajutat să devină milionar, scrie The Mirror

„Prima noapte ca homeless a fost cea mai grea. Habar n-aveam
unde să merg sau ce să fac. Mi-am petrecut primele nopți sub un pod, nesigur de
ce să fac.

Dar poate fi periculos, deoarece oamenii fără adăpost au
împărțite teritoriile și eu nu aveam habar așa că m-am confruntat cu multe
probleme la început”, povestește tânărul antreprenor australian.

El spune că mereu a reușit să se descurce și să găsească ce
să mănânce, dar adaugă că ”au existat multe momente negative, cred că experiența
de a fi fără adăpost m-a învățat să fiu mai rezistent și m-a maturizat foarte
mult”.

„Îmi datorez succesul faptului că am fost persoană fără adăpost.
Fără această experiență nu aș fi fost impulsionat și de presat să reușesc. Am
fost foarte determinat deoarece știam că, dacă nu funcționează, nu am niciun
plan de rezervă”, concluzionează Harry.

În prezent el este CEO al companiei Studiohawk, o agenție axată
pe optimizarea motoarelor de căutare, care ajută site-urile să devină mai
vizibile pe internet.

Harry spune că a devenit interesat de ceea ce înseamnă SEO încă
de când era adolescent și și-a folosit cunoștințele pentru a lansa Studiohawk
la doar 16 ani.

Dar visele sale s-au prăbușit trist după ce a rămas fără
bani. Din fericire, adolescentul experimentat în afaceri nu a uitat niciodată
abilitățile pe care le-a învățat înainte de a ajunge pe străzi și a reușit apoi
să își relanseze compania și să o transforme într-o afacere de succes.

 
 

Urmărește-ne pe Google News