UPDATE: La scurt timp după anunțul Comisiei pentru Dezbaterile Prezidențiale, Donald Trump a anunțat că nu va lua parte la evenimentul care ar fi trebuit să se desfășoare virtual.
„Nu voi lua parte la o dezbatere virtuală. Nu îmi voi irosi timpul cu o dezbatere virtuală. Nu despre asta sunt dezbaterile”, a declarat Donald Trump pentru Fox News.
Dubiile privind organizarea celei de-a doua dezbateri electorale dintre Donald Trump și Joe Biden au fost spulberate joi de anunțul potrivit căruia aceasta va avea loc, dar în format virtual, săptămâna viitoare, pe 15 octombrie.
Comisia pentru Dezbateri Prezidențiale a anunțat că Trump și Biden vor participa la așteptata confruntare din locuri diferite. Spectatorii și moderatorul, jurnalistul Steve Scully, se vor afla în Miami, Florida.
Anunțul a fost făcut într-un moment în care Donald Trump, testat pozitiv pentru COVID joia trecută, își continuă recuperarea și tratamentul la Casa Albă, după ce a fost externat din spitalul militar Walter Reed.
Cei doi pretendenți la funcția de vicepreședinte, Mike Pence și Kamala Harris, s-au întâlnit miercuri noapte față în față, dar au fost despărțiți de un geam de sticlă.
Candidatul democrat la Casa Albă, Joe Biden, declarase marţi că, dacă Donald Trump este în continuare pozitiv la COVID-19 pentru următoarea lor dezbatere televizată, cei doi rivali la prezidenţialele din 3 noiembrie „nu vor trebui să dezbată”, notează AFP, citată de Agerpres.