În urmă cu șase luni, pe măsură ce emisfera nordică încă se lupta cu primul val al pandemiei, toți ochii erau ațintiți asupra studiilor privind vaccinurile.
Acum, la un an după ce pandemia a erupt, trei vaccinuri anti-Covid au fost autorizate de urgență în Statele Unite și în Marea Britanie, precum și în alte țări.
Două dintre acestea, Pfizer și Moderna, funcționează în baza unei tehnologii genetice noi, respectiv ARN mesager.
Al treilea este un vaccin convențional dezvoltat de Universitatea Oxford și AstraZeneca ,ce utilizează un virus de cimpanzeu pentru a livra ADN pentru o componentă a SARS-CoV-2, virusul care cauzează COVID.
China, Rusia și India au realizat propriile vaccinuri, dar, cu excepția unui număr mic de țări, acestea nu au fost adoptate la nivel mondial.
Nu sunt de ajuns
Dar oricât de impresionante sunt, aceste vaccinuri singure probabil că nu vor fi suficiente pentru a pune capăt pandemiei, spun experții.
Din fericire, există sute de alte vaccinuri anti-COVID în curs de dezvoltare – inclusiv multe cu noi mecanisme de acțiune – care s-ar putea dovedi eficiente, mai ieftine și mai ușor de distribuit.
„Cred că acest virus se va schimba și că vaccinurile pe care le-am aprobat până acum nu vor fi atât de eficiente pe cât credem”, spune Danny Altmann, imunolog la Imperial College London.
SARS-CoV-2 a dezvoltat deja mai multe variante noi, inclusiv tulpinile din Marea Britanie, Africa de Sud și Brazilia, care sunt mai transmisibile.
Ce nu știm
Gregory Poland, vaccinolog la Clinica Mayo din Statele Unite (cel mai bun spital din lume, potrivit revistei Newsweek), spune că este mult prea devreme să credem că am învins virusul.
El subliniază că niciun vaccin pentru un virus din familia coronavirusurilor nu a fost implementat vreodată într-un program public de vaccinare.
În plus, vaccinurile cu ARN mesager, cum sunt cele de la Pfizer și Moderna, promovate de mulți drept viitorul vaccinologiei, nu au fost niciodată până acum introduse pe piață.
„Nu știm ce nu știm. Nu avem nicio idee ce surprize am putea găsi într-un virus pe care îl cunoaștem doar de un an”, spune Poland, care a fost, în octombrie anul trecut, coautor al unei ample treceri în revistă a principalilor candidați la vaccinul COVID-19 în publicația Lancet.
„Iar istoria vaccinologiei – în care sunt implicat de patru decenii – este plină cu lucruri despre care credeam că le știm”, continuă el.
Ce se întâmplă dacă cineva este vaccinat, dar ia totuși virusul? Ar suferi un caz și mai grav de boală, un fenomen cunoscut sub numele de îmbunătățire dependentă de anticorpi?
Sau, într-un scenariu mai puțin dramatic, cum ar fi dacă vaccinurile previn contractarea bolii de către persoanele imunizate, dar nu previn ca acestea să-i infecteze pe alții?
În fapt, acest ultim caz ar putea conduce la înrăutățirea pandemiei, dacă indivizii vaccinați sunt bine și devin purtători asimptomatici, spune Poland.
Mai mult, oamenii din întreaga lume pot avea o gamă largă de imunitate naturală la virus, astfel că poate exista o diversitate similară și în răspunsurile la vaccin. „Există o mulțime de capcane care ne pândesc”, conchide expertul în vaccinuri.
Probleme de distribuție
O altă problemă este că vaccinurile de la Moderna și Pfizer au probleme logistice care le fac să fie greu de implementat la nivel global.
Vaccinul Pfizer trebuie depozitat la –70 de grade Celsius – mai rece decât temperaturile medii ale Antarcticii – în congelatoare care costă mii de dolari.
Vaccinul Moderna poate fi depozitat la –15 grade C, dar din cauza cerințelor de congelare, are încă șanse mici să ajungă în zonele rurale din India sau Africa sau în cartiere sărace din America de Sud. Atâta timp cât vaccinurile sunt fragile, costisitoare și dificil de distribuit, pandemia va continua, continuă revista.
Cât ține imunitatea?
Danny Altmann atrage atenția că principala problemă a vaccinurilor este „durabilitatea”: cât timp rămân oamenii imuni după vaccinare.
Dacă vaccinul oferă imunitate doar pentru câteva luni în loc de ani, atunci progresul este mic. În șase luni am putea să ne confruntăm cu forme și mai virulente pe glob.
Tehnici noi
Vestea bună este că o a doua generație de vaccinuri este acum dezvoltată de cercetători, mulți lucrând cu tehnici noi.
„Avem o grămadă de bogății”, spune Altmann, care arată „că, în domeniul vaccinologiei, în ultimii 15 ani s-a dezvoltat o serie incredibilă de strategii moderne”.
Aproape 240 de noi candidați pentru vaccin sunt în cercetare în acest moment.
În continuare, vaccinurile despre care specialiștii cred că au cel mai mare potențial.
ARN autoamplificat – Imperial College London
Într-un mod similar cu vaccinurile actuale ARN mesager, acesta inserează material genetic din virus în celulele umane, provocând corpul să producă faimoasa proteină „spike‟ care acoperă suprafața virusului SARS-CoV-2.
Și, la fel ca vaccinurile ARN mesager, cel de la Imperial College livrează doar materialul genetic, nu virusul în sine, astfel că nu este probabil să exacerbeze boala în cazul persoanelor care se infectează după vaccin.
Noutatea constă în faptul că acest vaccin a fost modificat astfel încât celulele corpului sunt transformate în „fabrici‟ care produc în mod continuu proteinele spike, ceea ce înseamnă că rapelul nu este necesar.
Mai mult, acest ARN „autoamplificat” poate fi produs la costuri mici în volume mari. „Sunt foarte entuziasmat în privința acestei abordări, care poate ajunge la fel precum cele de la Pfizer și Moderna, doar că mai bună”, spune Altmann.
Subunitate proteică – Novavax
Cercetătorii de la compania americană Novavax s-au concentrat pe livrarea proteinei spike în sine, în locul unui virus întreg sau a materialului genetic.
Aceștia au creat vaccinul prin modificarea unor celule de fluturi de noapte astfel încât acestea să producă proteine spike în bioreactoare la costuri mici.
Acest vaccin poate fi ținut la 8 grade Celsius, temperatură normală de refrigerare, ceea ce îl face mai practic de distribuit.
Această abordare necesită un „adjuvant‟, un aditiv care crește răspunsul sistemului imunitar. Acesta este realizat din saponină, un compus derivat din arborele de scoarță de săpun din Chile.
„Tehnologia proteinelor obținute prin inginerie a fost testată și dovedită în trecut – doar că necesită mai mult timp de producție decât ARN-ul”, spune Gregory Glenn, președinte pentru cercetare și dezvoltare la Novavax.
Proteină nanoproiectată – Universitatea Washington
Ca și în cazul Novavax, cercetătorii Universității Washington au preferat să furnizeze proteine din SARS-CoV-2 ca armă. Dar în locul injectării întregii proteine spike, aceștia s-au concentrat asupra „călcâiului lui Ahile” al virusului: receptorul (RBD) unde proteina spike se conectează la celulele umane.
Neil King, biochimist la Institutul pentru Designul Proteinelor din cadrul Universității Washington, a creat un vaccin livrat de nanoparticule sferice, ca niște mingi.
Aceste proteine sintetice RBD sunt fixate pe nanoparticule în tipare regulate. Acest lucru face ca răspunsul anticorpilor să fie de cel puțin zece opri mai puternic decât în cazul celor care au folosit proteina naturală spike.
„Nu doar că luăm proteinele existente și le modificăm un pic – noi producem unele complet noi care să facă exact ceea ce vrem noi”, notează King. Vaccinul este acum testat în fazele incipiente, respectiv faza I.
Aceștia sunt doar câțiva dintre candidații la vaccin în curs de dezvoltare.
Rămâne de văzut cât de bine pot funcționa toate aceste abordări. Dar, cu atâtea eforturi în desfășurare, există motive întemeiate să sperăm că sfârșitul pandemiei se poate vedea. Și când se va termina, oamenii de știință vor avea multe unelte gata pentru următoarea pandemie, concluzionează jurnaliștii de la Scientific American.