UPDATE ora 17.20: Preşedintele american l-a numit „măcelar” pe Vladimir Putin, la întâlnirea avută pe stadionul național din Varșovia cu refugiaţii ucraineni.

Întrebat de ziariștii prezenți ce crede despre Vladimir Putin, „având în vedere ce le face acestor oameni”, Biden a răspuns scurt: „Este un măcelar”.

UPDATE ora 16.00: Joe Biden a transmis la întrevederea cu Andrzej Duda că protejarea Articolul 5 al Tratatului NATO, care prevede că un atac vizând un stat membru este un atac împotriva tuturor statelor membre, este o „datorie sacră” pentru SUA.

„Cele mai importante lucruri care ne aduc împreună sunt valorile noastre: libertatea, libertatea presei, siguranţa că popoarele noastre au guverne transparente, că oamenii au dreptul la vot”, a mai afirmat Joe Biden, adresându-se preşedintelui polonez, Andrzej Duda, a relatat AFP, potrivit news.ro.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Preşedintele american a adăugat că SUA au „învăţat din experienţa tristă a celui de-al Doilea Război Mondial” și, prin urmare, stabilitatea Europei este importantă pentru americani.

Biden are programată în această seară o vizită la un centru de primire a refugiaţilor, pe stadionul naţional din Varşovia și este așteptat să susțină un discurs important.

UPDATE ora 13.35: Limuzina președintelui SUA a ajuns la Palatul Prezidențial din Varșovia cu o întârziere de 30 de minute față de ora stabilită inițial.

Înconjurat de membri ai Secret Service, Joe Biden a coborât din mașină și a discutat câteva minute cu Andrzej Duda și cu mai mulți oficiali polonezi.

Cei doi șefi de stat au ascultat apoi intonarea imnurilor, au trecut în revistă garda de onoare, după care s-au retras pentru discuții private.

UPDATE ora 13.25: Tot la Varșovia, dar înaintea discuțiilor cu Andrzej Duda, Joe Biden a vorbit cu ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, şi cu cel al Apărării, Oleksii Reznikov, într-o întâlnire față în față.

Totul s-a petrecut la o masă lungă, la care s-au mai aflat secretarul de stat american Antony Blinken şi secretarul apărării SUA, Lloyd Austin.

Aceasta a fost prima întâlnire a lui Joe Biden cu înalţi demnitari ucraineni după ce Rusia a invadat Ucraina, a relatat AFP.


În a doua zi a vizitei sale în Polonia, preşedintele american Joe Biden, 79 de ani, va ajunge astăzi, 26 martie, la Varşovia, unde va avea discuţii cu omologul său polonez Andrzej Duda, 49 de ani, scrie agenția Reuters.

Biden va susţine apoi un discurs în care va vorbi „despre eforturile unite ale lumii libere de a sprijini poporul ucrainean, de a trage Rusia la răspundere pentru războiul său brutal şi de a apăra un viitor bazat pe principii democratice”, potrivit Casei Albe.

Potrivit agenției Reuters, se așteaptă ca Biden și Duda să discute cu privire la modul de înarmare a Ucrainei cu avioane de război și alte garanții de securitate.

Polonia dorește să accelereze achiziționarea de rachete Patriot, avioane de luptă F-35 și tancuri fabricate în SUA pentru propria sa securitate și să caute asigurări cu privire la angajamentele NATO de a-și apăra membrii.

„Mai presus de toate, dorim garanția de neclintit pe care Statele Unite o oferă în cadrul Alianței”, a declarat, vineri, șeful Biroului pentru Securitate Națională, Pawel Soloch. 

Varșovia a fost, până la prăbușirea guvernării comuniste în 1989, în spatele Cortinei de Fier timp de patru decenii, sub influența sovietică și membru al alianței de securitate a Pactului de la Varșovia condusă de Moscova. Acum, Polonia este cel mai mare membru fost comunist al Uniunii Europene și NATO, alianța de securitate fondată pentru a contracara Uniunea Sovietică.

Air Force One a aterizat, vineri, la Rzeszow, 80 de kilometri de granița cu Ucraina. Biden s-a întâlnit cu soldații americani detașați în Polonia, cărora le-a spus că rolul lor e foarte important fiindcă „sunteți în mijlocul luptei dintre democrație și oligarhi”. Președintele SUA a fost fotografiat mâncând pizza cu militarii Diviziei 82 Aeropurtate a SUA, parte a desfășurării NATO pe flancul său estic.

Sosirea lui Biden la Varșovia a fost prefațată de un miting în centrul capitalei Poloniei, unde mii de oameni și-au arătat sprijinul pentru Ucraina.

Libertatea are o echipă de jurnaliști care relatează despre vizita liderului de la Casa Albă în Polonia.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Urmărește-ne pe Google News