23 mai 2023 - Acum un an
23-05-2023

„Este posibil ca greva să se prelungească până la finalul anului școlar”

Președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Simion Hăncescu, a declarat pentru Libertatea că profesorii pregătesc proteste în mai multe orașe, iar joi, 25 mai, sunt așteptați 15.000 de manifestanți în București.

„Am avertizat că, dacă lucrurile trenează, oamenii se vor muta în stradă. Vor fi proteste în mai multe județe, inclusiv în București. Mâine (n.r. – miercuri, 24 mai) se așteaptă proteste în Iași, Neamț, Vaslui, Buzău. Vor lua amploare protestele profesorilor. Pentru București, deja am făcut demersuri ca să avem actele în regulă. Am cerut aprobare la Primăria Capitalei. Ne așteptăm la aproximativ 15.000 de oameni”, a declarat sindicalistul, care a precizat că „este greu de spus cât va dura greva” și că „este posibil să se prelungească până la finalul anului școlar”.

Hăncescu a oferit apoi detalii de la discuțiile purtate la Palatul Victoria.

„Noi am cerut limpede, vrem un act normativ, o ordonanță, prin care să se acorde o mărire care să acopere inflația, având în vedere prăbușirea puterii de cumpărare. Dar ei au respins propunerea. Au spus că România nu își permite acum, că nu are bani. Premierul Ciucă a spus acest lucru, că în momentul de față se depășește deficitul și că nu se poate”, a afirmat Hăncescu pentru Libertatea.

Crima pasională din lumea bună a Bucureștiului care a rămas nerezolvată și la 90 de ani distanță. Cum a sfârșit Tita Cristescu, prima Miss România
Recomandări
Crima pasională din lumea bună a Bucureștiului care a rămas nerezolvată și la 90 de ani distanță. Cum a sfârșit Tita Cristescu, prima Miss România

Întrebat cum a reacționat Marcel Ciolacu la solicitări, sindicalistul a răspuns că posibilul viitor premier le-a cerut să înceteze greva „pentru că este treaba cu rotativa”, care „s-ar putea să se amâne”, în contextul în care negocierile politice pentru viitorul Guvern sunt sistate.

23 mai 2023 - Acum un an
23-05-2023

Greva continuă și miercuri. Discuția de la Guvern, „informală”

Greva profesorilor va continua pentru a treia zi consecutiv, în urma discuțiilor de la Guvern, a declarat preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Marius Nistor, pentru Libertatea.

„A fost o discuție informală, a rămas că guvernul analizează, va face calcule și rămâne să mai discutăm. I-am invitat mâine, la ora 17.00, să participe la ședința celor 3 federații din învățământul preuniversitar și universitar, la sediul FSLI. Vor participa premierul Nicolae Ciucă, domnul președinte al Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, doamna ministru al Educației, Ligia Deca, și miniștrii de la Muncă și Finanțe”, a spus sindicalistul pentru Libertatea.

„Deci, greva continuă”, a adăugat el, la puțin timp după ce a ieșit de la negocieri.

Discuțiile informale purtate la Palatul Victoria s-au terminat la ora 16.45, potrivit informațiilor Libertatea obținute din interiorul ședinței.

23 mai 2023 - Acum un an
23-05-2023

Se discută de o oră

Noile discuții de la Palatul Victoria, începute la ora 15.00, continuă. La ședința informală participă sindicaliștii din Educație, premierul Nicolae Ciucă, liderul PSD și posibilul viitor premier Marcel Ciolacu, dar și ministrul educației, Ligia Deca.

23 mai 2023 - Acum un an
23-05-2023

Legea salarizării unitare va fi gata până la 15 iulie, spune Ciucă

Premierul Nicolae Ciucă a transmis, după discuţiile avute cu reprezentanţii părinţilor şi elevilor, că revendicările salariale ale profesorilor vor fi rezolvate în legea salarizării unitare pe care Ministerul Muncii o va finaliza până la 15 iulie.

„Reiterez disponibilitatea mea şi a întregului aparat guvernamental la dialog, oricât va fi nevoie”, a spus premierul într-un mesaj public, transmis pe Facebook.

El a adăugat că „ordonanţa cu măsurile pentru profesori, care cuprinde Anexa 8, ajutorul pentru debutanţi şi cei care predau în zone defavorizate vor intra în şedinţa de guvern de vineri”.

De la ora 15.00, premierul Ciucă și președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, au discuții informale la Guvern, cu sindicatele din educație, pentru prima oară după ce negocierile de acum două zile au eșuat, iar profesorii au intrat în grevă generală.

Culmea interceptărilor. Fost șef de la Imigrări Caraș-Severin, acuzat de corupție, înregistrat de DNA în timp ce vorbește singur: „Care … e ăsta!? Nu înțeleg”
Recomandări
Culmea interceptărilor. Fost șef de la Imigrări Caraș-Severin, acuzat de corupție, înregistrat de DNA în timp ce vorbește singur: „Care … e ăsta!? Nu înțeleg”
23 mai 2023 - Acum un an
23-05-2023

Cărbunaru: Guvernul României nu este în grevă, nici din perspectiva activității administrative, nici a dialogului

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a declarat după discuțiile dintre reprezentanții părinților, elevilor și premier că Executivul este deschis la dialog, amintind propunerile făcute deja în discuțiile cu sindicatele din învățământ.

„Guvernul României nu este în grevă, nici din perspectiva activității administrative, nici a dialogului. Ceea ce Guvernul oferă în acest moment este ceea ce am anunțat public – o grijă față de debutanți în legătură cu care reprezentanții sindicatelor au transmis că este nevoie de acțiune și, de aceea, Guvernul a venit cu bonusuri care să compenseze dificultățile financiare cu care se confruntă cei care intră în sistemul educațional”, a spus Cărbunaru, care a vorbit despre o măsură „tranzitorie” până la adoptarea noii legi a salarizării.

„În al doilea rând, personalul nedidactic care, până acum, nu beneficia de completarea veniturilor până la nivelul prevâzut de legea salarizării care este acum în vigoare. Cei de la Ministerul Muncii lucrează pentru a transpune într-un act normativ măsura care să majoreze veniturile acestor oameni”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

23 mai 2023 - Acum un an
23-05-2023

Ce spun reprezentanții părinților și elevilor despre încetarea grevei doar pentru susținerea examenelor

Reprezentanții părinților și elevilor au fost întrebați, în conferința de presă de după discuțiile de la Guvern, dacă ar accepta ca greva să fie oprită doar pe durata examenelor naționale.

„Acceptăm orice este îm beneficiul elevilor. Și această variantă ar fi bună, poate fi una dintre propuneri”, a declarat Iulian Cristache.

„Ar fi mai mult o soluție de compromis, tocmai pentru că este nevoie ca elevii să susțină aceste examene. Trebuie să vedem, însă, cum rezolvăm problema de la rădăcină și dacă cerințele profesorilor sunt, cu adevărat, satisfăcute sau nu”, a precizat, la rândul ei, Miruna Croitoru.

În ceea ce privește posibilitatea ca orele pierdute în timpul grevei să fie recuperate în timpul verii, atât reprezentantul părinților cât și cea a elevilor au precizat că totul depinde de durata gravei. „Dacă vorbim de două-trei săptămâni, trebuie discutat de la începutul anului școlar viitor”, a spus Iulian Cristache.

De asemenea, în legătură cu cazurile în care unii profesori au semnat pentru grevă, dar i-au chemat pe elevi la cursuri, Cristache a precizat că se poate spune că aceștia sunt „părinți mai mult decât profesori”, adică „susțin aceste revendicări, dar, fiind părinți, își dau seama că nu elevii trebuie să sufere în acest conflict”.

23 mai 2023 - Acum un an
23-05-2023

Guvernul a chemat sindicatele la negocieri la ora 15.00

O nouă rundă de negocieri între Guvern și reprezentanții sindicatelor din învățământ este programată de la ora 15.00.

23 mai 2023 - Acum un an
23-05-2023

Președintele Federației Asociațiilor de Părinți: „Nu are voie nimeni să se joace cu un an din viața acestor elevi”

Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți, a declarat după discuțiile cu premierul că dacă greva din educație se va prelungi mai mult de o săptămână, situația va fi „destul de periculoasă pentru viitorul” elevilor.

„Categoric este o situație conflictuală pe care trebuie să o rezolvăm prin dialog între Guvern și reprezentanții sindicatelor. Dacă vom întârzia mai mult de o săptămână, este destul de periculos pentru viitorul acestor copii, în sensul în care avem un calendar agreat referitor la structura anului școlar, un calendar care trebuie să ducă în final la susținerea celor două examene naționale. Nu considerăm util ca această grevă să continue în sensul în care examenele pot fi amânate. Nu are voie nimeni să se joace cu un an din viața acestor elevi. Este dreptul lor să susțină aceste examene”, a spus Iulian Cristache.

Întrebat dacă la întâlnirea cu Nicolae Ciucă, a cerut Guvernului să cheme sindicatele la negocieri, Iulian Cristache a precizat: „Noi am venit să transmitem nemulțumirea părinților, în sensul în care există riscul să se amâne aceste examene. Bineînțeles că, pe fondul acestor discuții, ne doream să se întâlnească cu sindicatele, pentru că la întâlnirea de duminică, cel puțin așa cum au declarat sindicatele, nu s-a ajuns la consens. Era obligatoriu să se întâlnească cât mai repede. Înţeleg că la ora 15.00 vor avea o întâlnire, ceea ce înseamnă că întâlnirea noastră de astăzi a dat roade“.

Greva continuă, profesorii se pregătesc să iasă în stradă. Lider sindical: „Deja am făcut demersuri. Vor fi proteste în mai multe județe, inclusiv în București”
Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu și Ligia Deca, la discuții. Foto: Guvernul României
23 mai 2023 - Acum un an
23-05-2023

Președinta Consiliului Național al Elevilor: „Greva este o situație care de dezavantajează pe toți”

Miruna Croitoru, președinta Consilului Național al Elevilor, a declarat la finalul discuțiilor cu premierul Nicolae Ciucă, de la Palatul Victoria, că elevii și-ar dori ca greva din educație să se încheie cât mai curând, astfel încât să poată reveni la cursuri.

„Este o situație care de dezavantajează pe toți. Ne-am dori ca această situație să se încheie cât mai devreme, chiar săptămâna aceasta, astfel încât săptămâna viitoare să revenim la cursuri în mod normal. Când vorbim de o salarizare corespunzătoare, vorbim de o creștere a calității actului didactic. Greva în sine afectează elevii din România pentru că își pierd și ei din ce în ce mai mult încrederea în sistem”, a declarat reprezentanta elevilor.

23 mai 2023 - Acum un an
23-05-2023

Sindicatele, chemate la noi discuții (surse)

Reprezentanții sindicatelor din învățământ au fost chemați la noi discuții la Guvern în această după-amiază, potrivit unor surse politice consultate de Libertatea. Invitația a venit la câteva ore după ce premierul a spus că nu poate satisface revendicările acestora.

23 mai 2023 - Acum un an
23-05-2023

Ce le-a spus Ciucă părinților și elevilor (surse)

În timpul discuției cu reprezentanții părinților și elevilor, premierul Ciucă le-a cerut acestora să „fie parte a soluției și să susțineți demersurile noastre pentru a stinge această grevă”, au afirmat surse guvernamentale pentru Libertatea.

„Problemele salariale vor fi rezolvate în legea salarizării unitare, avem nevoie de încredere. Fac oricâte întâlniri e nevoie pentru a opri greva dar nu putem depăşi cadrul legal”, a mai transmis premierul, potrivit surselor Libertatea.

23 mai 2023 - Acum un an
23-05-2023

Evaluarea Națională de la clasa a-VI-a, amânată de grevă

Evaluarea națională de la clasa a VI-a, care trebuia să înceapă miercuri, 24 mai, a fost amânată cu o săptămână, a anunțat Ministerul Educației.

Citeşte întreaga știre: Evaluarea națională pentru clasa a VI-a, amânată din cauza grevei profesorilor. Testările, reprogramate peste o săptămână

23 mai 2023 - Acum un an
23-05-2023

Ciucă, despre cererile sindicatelor: „Absolut foarte, foarte greu de îndeplinit”

„Nu cred că în momentul de față este momentul prin care să putem să rezolvăm problemele blocând anul școlar”, a afirmat din nou premierul, marți dimineață, în a doua zi a grevei generale a profesorilor”. El a mai afirmat că revendicările sindicatelor sindicatele sunt absolut foarte, foarte greu de îndeplinit în momentul de față.

Citește declarațiile premierului: În a doua zi de grevă a profesorilor, Ciucă spune că cererile sindicatelor „sunt absolut foarte, foarte greu de îndeplinit în momentul de față”

23 mai 2023 - Acum un an
23-05-2023

Întâlnire cu reprezentanții părinților și elevilor. Pe agenda oficială, nu e nicio întâlnire cu sindicatele

Premierul Nicolae Ciucă urmează să aibă, de la ora 11, consultări cu reprezentanții asociațiilor de părinți și de elevi la Palatul Victoriei, conform agendei oficiale.

Pe agenda oficială nu apare nicio întâlnire cu sindicatele din învățământ, ultimul dialog față-n față între Guvern și sindicate având loc duminică, 21 mai.

***

Peste 150.000 de profesori din întreaga țară au intrat de luni în grevă, alături de câteva zeci de mii de angajați din rândul personalului auxiliar și nedidactic. În prima zi nu a existat nicio rundă de negocieri, ci doar apeluri din partea premierului Nicolae Ciucă și a unor miniștri pentru dialog și încetarea grevei.

Ministerul Educației a anunțat că lucrează la cadrul legal care să permită acordarea de bonusuri și suplimente pentru profesorii debutanți și pentru cei care lucrează în medii dificile. Este vorba de aceleași propuneri pe care guvernanții le-au făcut duminică sindicatelor și pe care aceștia din urmă le-au respins, cerând în continuare creșteri salariale.

Ministrul muncii, Marius Budăi, a anunțat că se va adopta o ordonanță de urgență pentru creșterea cu 9% a salariului personalului auxiliar și nedidactic și pentru introducere de bonusuri pentru profesorii debutanți.

În schimb, solicitarea profesorilor privind creșterea salariului va fi abordată abia odată cu adoptarea legii salarizării, care are termen până pe 15 iulie să fie finalizată și pusă în dezbateri cu sindicatele, pentru ca din 1 septembrie să intre în circuitul parlamentar de adoptare.

Premierul cere oprirea grevei

Fără a avea o nouă rundă de negocieri cu sindicatele, Nicolae Ciucă a cerut luni seară profesorilor să renunțe la greva generală și să revină la ore, invocând faptul că se apropie Evaluarea Națională și admiterea la liceu.

„Fac apel la cadrele didactice și la întreg personalul din educație să revină la catedră, mai ales în această perioadă extrem de importantă pentru elevi, în care au nevoie de susținerea și încurajarea noastră”, a transmis premierul pe Facebook, la scurt timp după ce Parlamentul a adoptat legile educației.

Acesta a menționat că Guvernul lucrează la noua lege a salarizării, pentru care există un calendar și a subliniat încă o dată disponibilitatea pentru dialog. În schimb, Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a transmis că o astfel de atitudine va face ca numărul profesorilor care se alătură grevei să crească.

„Păi, după mesajul acesta, pe care l-a trimis premierul, s-ar putea să crească numărul de protestatari mâine. Oamenii vor lucruri concrete. Cum își imaginează că o să intre oamenii la clasă în urma unui mesaj lansat de premierul României? Vrem lucruri concrete, asta ne cer oamenii, nu mai acceptă promisiuni ferme”, a spus Hăncescu, într-o intervenție la Antena 3.

Sindicaliștii amenință și cu proteste în stradă

Liderii sindicali au cerut Guvernului „să găsească soluții pentru problemele din educație”, avertizând că pe lângă greva generală, declanșată luni, salariații din învățământ sunt pregătiți să iasă în stradă.

„Atenţionăm Guvernul României că dacă în perioada imediat următoare nu se implică serios în soluționarea problemelor care fac obiectul grevei generale din învățământ şi nu vine cu propuneri care să fie acceptate de membrii de sindicat, salariaţii din educaţie sunt hotărâți ca în paralel cu greva generală, să iasă masiv în stradă”, au transmis principalele federații sindicale.

Solicitările profesorilor

Sindicaliștii cer majorarea salariilor „în conformitate cu importanța socială a muncii prestate”:

  • salariul profesorului debutant să fie cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie, adică să plece de la 4.000 de lei;
  • indexarea anuală a salariilor personalului plătit din fonduri publice cu rata inflației să devină o regulă;
  • plata orelor suplimentare pentru personalul didactic auxiliar și nedidactic.

De asemenea, solicitările includ acordarea de sporuri, acordarea unor drepturi prevăzute de lege și de contractele colective de muncă – decontarea navetei, plata indemnizației de instalare, acordarea concediului de odihnă suplimentar sau compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat -, precum și creșterea anuală a investițiilor din învățământ.

Foto: Agerpres

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (6)

bozo76   •   24.05.2023, 06:42

Daca e ceva serios vin si io la protest la bucale. ***

Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.

CamelianPropinatiu   •   24.05.2023, 00:36

Se fac în RO economii la Educație. În țările avansate, unde Educația e Prioritate Națională, când au grevă sau miting profesorii vin să-i sprijine și părinții, eventual și elevii mai mari.

bozo76   •   23.05.2023, 19:07

Tot lavorbamea ajunfetzi. Datzi drumu la cataloage din mano si gata cu anu scolar. Datzi va Domnului

Vezi toate comentariile (6)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Kamala Harris vs Donald Trump. Ce arată ultimele sondaje dinaintea alegerilor prezidențiale din SUA
Știrileprotv.ro
Kamala Harris vs Donald Trump. Ce arată ultimele sondaje dinaintea alegerilor prezidențiale din SUA
La așa veste nu se mai gândea nimeni acum! Ce a decis INSTANȚA în ceea ce-i privește pe Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf după 3 ani de procese. Acuzații din ce în ce mai grave
Viva.ro
La așa veste nu se mai gândea nimeni acum! Ce a decis INSTANȚA în ceea ce-i privește pe Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf după 3 ani de procese. Acuzații din ce în ce mai grave
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale?  „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Libertateapentrufemei.ro
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale? „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Cea mai mare țeapă pentru cei care folosesc Gmail. Poți să rămâi foarte ușor fără cont
FANATIK.RO
Cea mai mare țeapă pentru cei care folosesc Gmail. Poți să rămâi foarte ușor fără cont
Francezul căsătorit cu o româncă s-a mutat la București de la Paris și susține: „De asta îmi place mai mult în România”
GSP.RO
Francezul căsătorit cu o româncă s-a mutat la București de la Paris și susține: „De asta îmi place mai mult în România”
Cea mai bună metodă pentru a proteja trandafirii iarna. Nu vor îngheța deloc și vor înflori spectaculos anul viitor
FANATIK.RO
Cea mai bună metodă pentru a proteja trandafirii iarna. Nu vor îngheța deloc și vor înflori spectaculos anul viitor
Cum arată, la aproape 60 de ani, Fernando Colunga, actorul din telenovela 'Esmeralda'. Celebrul Jose Armando e adeptul operațiilor estetice / Foto
Unica.ro
Cum arată, la aproape 60 de ani, Fernando Colunga, actorul din telenovela 'Esmeralda'. Celebrul Jose Armando e adeptul operațiilor estetice / Foto
Prețul aurului atinge NIVELURI RECORD în 2024: Cum poți PROFITA ȘI TU de această creștere
Financiarul.ro
Prețul aurului atinge NIVELURI RECORD în 2024: Cum poți PROFITA ȘI TU de această creștere
"Testez iubiţi, soţi, amanţi". Un trend de pe TikTok a devenit motiv de înșelăciune. Cum rămân fără banii oamenii care cad în plasa anunțului
Observatornews.ro
"Testez iubiţi, soţi, amanţi". Un trend de pe TikTok a devenit motiv de înșelăciune. Cum rămân fără banii oamenii care cad în plasa anunțului
Horoscop 27 octombrie 2024. Balanțele au parte de o zi destul de agreabilă, dar care le îndeamnă mai mult spre partea practică a lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 octombrie 2024. Balanțele au parte de o zi destul de agreabilă, dar care le îndeamnă mai mult spre partea practică a lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI