Medici, asistente și infirmiere au protestat pentru a doua zi la rând în fața instituției. Oamenii sunt nemulțumiți și spun că odată cu reducerea sporurilor le-au scăzut salariile cu până la 1.400 de lei.
Ulterior, ministrul Sănătății și sindicatele reprezentative din sistemul sanitar au discutat despre aplicarea Legii salarizării și noile prevederi privind sporurile.
Guvernul a aprobat, săptămâna trecută, regulamentul cadru al sporurilor acordate angajaţilor din sistemul sanitar, care stabileşte procente diferenţiate în funcţie de condiţiile fiecărui loc de muncă, în condiţiile în care Legea 153/2017 prevede un nivel maxim al sporurilor acordate în sistemul sanitar şi de asistenţă socială la 30% din suma salarilor de bază la nivelul ordonatorilor principali de credite. Ca urmare a deciziei Guvernului, acest nivel poate ajunge şi până la 85%.
Acestă măsură este contestată de către sindicaliştii din sănătate, care spun că pragul de 30% pe ordonator principal de credite nu permite aplicarea unui Regulament de sporuri echitabil pentru toate categoriile de salariaţi din sistem, fapt care va duce la dezbinarea echipei medicale, că prevederi ale Legii 153/2017 discriminează, în continuare, o parte importantă a lucrătorilor din sistemul sanitar (biologi, biochimişti, farmacişti, moaşe, infirmieri, personal TESA) şi de asistenţă socială, că Legea 153/2017 în forma publicată de Ministerul Sănătăţii aduce inclusiv pierderi de venituri pentru unii angajaţi din domeniu şi că singurul argument invocat de guvernanţi pentru blocarea solicitărilor SANITAS este lipsa resursei financiare.
Citește și: EXCLUSIV/ Republica Moldova, o țară dezbinată de la vlădică până la opincă. Trei interviuri cât o dovadă – VIDEO
La noapte se dă ora înapoi. Vezi cum trece România la ora de iarnă 2024!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro