Ce este bine să faci…

Ca să nu se supere Rusaliile – nişte fiinţe fantastice care, potrivit credinţelor populare precreştine, umblă prin văzduh şi îi pocnesc pe cei ce nu le respectă ziua -, credincioşii duc la biserică ramuri verzi de nuc sau de tei, plante despre care se crede că alungă spiritele rele. Păstrate peste vară, rămurelele apără ogorul şi gospodăria de furtunile şi grindina ce s-ar putea abate asupra lor.În lunea Rusaliilor, a doua zi după Duminica Pogorârii Sfântului Duh, Biserica Ortodoxă prăznuiește a treia persoană a a Sfintei Treimi, Sfântul Duh, precum indica Penticostarul, la Sinaxarul Utreniei din Lunea Cincizecimii: „Intru aceasta zi, prăznuim pe însuși Preasfântul si de viată făcătorul si intru tot puternicul Duh, Carele este unul din Treime Dumnezeu…”. Însă, in calendarele romanești aceasta zi este trecuta ca sărbătoare a Sfintei Treimi. Se pare ca aceasta denumire a fost data sub influenta catolica. La catolici, Sfântă Treime e sărbătorita in prima Duminica după Rusalii. In calendarele celorlalte Biserici Ortodoxe, Lunea de după Rusalii este numita Lunea Sfântului Duh, ca in Penticostar.
Şi la porţi, şi la intrarea în casă se arborează ramuri verzi de nuc sau de tei, pentru a le păzi de rele.
În unele locuri, femeile stau în răspântii, cu ştergare şi vase mari cu apă, în care pun frunze de nuc şi spală picioarele trecătorilor.

… şi ce să nu faci

Să nu mergi „la scaldă” în ziua de Rusalii, fiindcă este pericol mare de înec!
Să nu lucrezi, fiindcă atragi asupra ta mânia Rusaliilor.
Să nu te urci în arbori sau în locuri înalte şi nici să călătoreşti departe de casa.
Să nu se certe nimeni, căci e luat de Iele.

De la Duminica Rusaliilor, timp de noua saptamini, nu se mai culeg ierburi de leac.

Daca in noaptea de Rusalii vei dormi sub cerul liber sau daca te vei duce la fantana, vei cadea sub puterea Ielelor, deci este indicat sa eviti sa faci aceste lucruri.

Urmărește-ne pe Google News