Poliţiştii ieșeni au primit o sesizare, vineri seară, conform căreia un bărbat ar fi fost înjunghiat în parcarea unui supermarket din cartierul Nicolina.
„În jurul orei 20,50 am fost sesizaţi prin apelul de urgenţă 112 cu privire la faptul că un tânăr ar fi fost agresat în zona Nicolina şi ar fi fost înjunghiat în zona abdominală şi zona unui braţ”
Ioana Buştiuc, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iaşi.
Imediat după atacul din parcarea supermarket-ului , agresorul a făcut un live pe pagina sa de pe Facebook.
„Sunt încă viu, dar l-am tăiat pe ăla destul de rău. A venit fraierul. L-am aşteptat unde a zis, jumătate de oră, şi mi-a dat neveu. M-am julit puţin la cot. Încă stau cu brişca în mână. Mi-a dat neveu. M-am ridicat de jos. I-am dat şi eu. Acum cred că e la spital. Mă ia poliţia. Moare ăla, aia e, un fraier mai puţin. (…) Aia e, se mai întâmplă. Da vii şi dai neveu la om? Dar dacă ai dat întâlnire la un om în parcare la Lidle, păi hai în parcare şi dă-i pumn cu pumn. M-a lăsat de am venit printre blocuri şi mi-a dat neveu. Uite şi garda. Da, e garda. Cred că au venit pentru mine. Trebuie să arunc şi brişca. Am aruncat-o. Mai mult că sigur pentru mine s-au oprit”, spune agresorul în postarea video de pe pagina sa de socializare, imediat după atac.
Pe parcursul zilei de vineri tânărul a postat pe pagina sa de socializare mai multe înregistrări video în care se juca cu un briceag.
Victima sa, în vârstă de 25 de ani, a fost dusă de un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă la Spitalul Sf Spiridon din Iaşi pentru a primi îngrijiri medicale, iar agresorul, în vârstă de 21 de ani, la poliţie pentru audieri, relatează Agerpres.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro