UPDATE ora 21:01: Reprezentanții ISU Arad au transmis că planul roșu de intervenție a fost dezactivat în urmă cu puțin timp, iar în urma evaluării medicale de la fața locului, 8 victime au fost transportate la spital, conștiente.

Potrivit pompierilor, 3 pasageri au plecat către domiciliu cu mijloace proprii, iar restul ocupanților autocarului sunt duși deocamdată spre ieșirea din localitate și vor sta într-un spațiu pus la dispoziție de autoritățile locale, până vor pleca spre casele lor.

UPDATE ora 19:50: Toate cele 33 de persoane din autocar s-au evacuat, nu sunt persoane încarcerate. Șapte pasageri au fost răniți ușor.

„În urma accidentului au rezultat 7 victime, 5 dintre acestea transportate la spital, conștiente. La acest moment, alte două persoane sunt asistate medical la fața locului”, au transmis reprezentanții ISU Arad.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 2

Șoferul este un bărbat de 50 de ani, din localitatea Periam, județul Timiș.

„Autocarul este înmatriculat în județul Timiș și efectua un transport turistic. Testarea cu aparatul alcooltest a șoferului a indicat că acesta nu consumase alcool”, a transmis IPJ Arad.

Autocarul este răsturnat într-un șanț de pe marginea drumului.

Accidentul a avut loc în această seară, în jurul orei 19:00, pe drumul care face legătura între localitățile Buteni și Cuied din județul Arad.

***

Știrea inițială: În autocarul care s-a răsturnat se aflau 33 de persoane, iar autoritățile au activat imediat planul roșu de intervenție, au transmis reprezentanții ISU.

Au fost trimise la locul accidentului mai multe echipaje de descarcerare ale pompierilor, 10 ambulanțe și autospeciala de transport personal. În ajutor au fost chemați și pompieri din județul Timiș.

Intervenția este în dinamică, spun reprezentanții ISU Arad.

 
 

Urmărește-ne pe Google News