Propunerea legislativă, adoptată în Senat, modifică Legea Educaţiei Naţionale 1/2011 astfel încât ”procesul educaţional să se poate desfăşura şi online”. Astfel, Ministerul Educaţiei urmează să asigure elevilor şi profesorilor infrastructura necesară (tabletă sau laptop) pentru a putea participa la activităţile de e-learning, scrie Agerpres.
În favoarea propunerii legislative au votat 103 senatori, iar 26 s-au abţinut.
Votul dat astăzi marchează un pas uriaş pe care statul român îl face în direcţia asigurării soluţiilor digitale pentru fiecare copil care primeşte bursă socială şi pentru fiecare dascăl din România. Aştept promulgarea urgentă a legii de către preşedintele ţării şi voi urmări aplicarea ei, atât acum, în acest an de criză, dar şi în anii care vor urma.
Deputatul PSD Roxana Mînzatu, iniţiatoare a legii:
Inițiatoarea legii a atacat votul de abţinere al unor parlamentari, acuzându-i că ”evită să dea ochii cu realitatea pe care o trăiesc sute de mii de copii din România, care nu au resursele necesare pentru achiziţia unei tablete sau a unui laptop în vederea pregătirii şcolare”.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro