În urmă cu 240 de milioane de ani, toate continentele cunoscute de noi astăzi, erau unite și formau Pangea. Acest continent uriaș s-a rupt la rândul lui în Laurasia – în nord – și Gondwana – în sud. Primul a devenit Europa, Asia și America de Nord, iar cel de-al doilea s-a fragmentat formând Africa, Antarctica, America de Sud și Australia.
Acum, însă, oamenii de știință au descoperit un al cincilea
continent care s-a născut din sânul Gondwana, pe care l-au numit ”Marea Adria”.
Acest continent despre a cărui existență nu se știa, s-a scufundat în mantaua Pământului (stratul interior stâncos al planetei noastre), în timp ce partea sa superioară a lăsat urme care astăzi sunt munții în mai 30 de țări.
Douwe Van Hinsbergen, autorul principal al studiului, a comparat subducția acestui continent cu momentul în care încercăm să băgăm o mână într-o gaură. „Să presupunem că porți un pulover”, a spus el pentru Business Insider. ”În timp ce bagi mâna undeva, mâneca puloverului rămâne în urmă, pliată. Ei bine, mâneca pliată este echivalentul a câtorva kilometri superiori ai scoarței Adriei, iar brațul tău este placa care acum se scufundă în manta, la sute sau chiar mii de kilometri sub picioarele noastre”, a explicat Van Hinsbergen.
Aceste „falduri de pulover” au devenit centuri muntoase eurasiatice precum Apeninii din Italia, Munții Dinarici din Bosnia și Herțegovina, Alpii Elvețieni, sau Zagros din Iran și Himalaya.
Pentru a descoperi ce s-a întâmplat cu Adria, Van Hinsbergen
și colegii săi au petrecut un deceniu agregând date geologice din țări din
Europa, Africa de Nord și Asia de Vest.
Cercetătorii au stabilit că acest continent ascuns s-a
desprins de ceea ce este acum Africa în urmă cu 220 de milioane de ani, apoi
s-a despărțit mai departe de ceea ce a devenit Peninsula Iberică după alți
aproape 40 de milioane de ani. Ulterior, Adria a devenit o serie de
arhipelaguri cam cum este astăzi Zealandia modernă – minicontinentul care stă
la baza insulelor Noii Zeelande și din care doar 7% este peste nivelul mării.
Apoi, între 120 de milioane și 100 de milioane de ani în urmă, mișcările plăcilor tectonice au obligat Adria să coboare în manta, sub ceea ce este acum Europa de Sud.
„Cele mai adânci porțiuni se află acum la o adâncime de
1.500 de kilometri (932 de mile) sub Grecia”, a spus Van Hinsbergen.
Autorii studiului au descoperit, de asemenea, că unele părți din Adria nu au coborât sub Europa ci au rămas deasupra nivelului mării și au devenit părți din Italia – Torino și Veneția – și regiunea Istria din Croația.
Conform lui Van Hinsbergen, reconstrucția istoriei geologice
a planetei noastre poate ajuta țările și companiile care caută să exploateze resurse
naturale, deoarece aceste informații îi pot ajuta să evidențieze tiparele
regionale și modul în care anumite materiale magnetice sunt depuse în scoarța
terestră.