Numit Interstitium, acest organ ar putea fi cel mai mare din corpul uman. Înainte se credea că este vorba de un țesut care se găsea în tot corpul, dar cercetătorii care au realizat studiul publicat în publicația Scientific Reports, susțin că este de fapt o rețea de compartimente pline cu fluid, despre care se presupune că ar avea rolul de a absorbi șocurile.
Aceste compartimente se găsesc sub piele, precum și în membrana intestinului, a plămânilor, a vaselor de sânge și a mușchilor și formează o rețea susținută de o serie de proteine puternice și flexibile.
Echipa din spatele descoperirii crede că aceste compartimente pot acționa ca „amortizoare” care protejează țesuturile organismului împotriva deteriorării.
Dr David Carr-Locke și doctorul Petros Benias de la Mount Sinai Beth Israel Medical Center au descoperit interstitiumul în timp ce investighau un caz de cancer biliar la un pacient. În acel caz, ei au observat cavități care nu se potriveau cu nici o anatomie umană cunoscută anterior și au apelat la patologul Universității New York, Dr. Neil Theise, pentru expertiza.
Pe langa capacitatea lor de a amortiza organele corpului ți de a le proteja, cercetătorii au descoperit dovezi că celulele canceroase de la tumori ar putea să-și facă drum prin intermediul interstitiumului în sistemul limfatic. Acest organ oferint astfel o cale de răspândire a cancerului în corp.
Recomandări
Soțiile lui Beniamin Lup, liderul unui ONG cu relații în SUA, moarte în condiții suspecte în România și Republica Moldova. Alte două partenere, date în judecată după ruperea relațiilor
Înțelegerea acestei frontiere descoperite recent în anatomia umană ar putea permite oamenilor de știință să dezvolte noi teste pentru cancer.
Această constatare are potențialul de a conduce progrese uriașe în medicină, inclusiv posibilitatea ca eșantionarea directă a fluidului din Interstitium să devină un instrument puternic de diagnosticare „, a spus Dr. Theise.
Citește și: #salvatipipera/ Mesajul lui Traian Mihu, primul IT-ist din Pipera, fost angajat la ICE Felix, pentru tineri: „Trebuie să tratezi lucrurile la serviciu ca în familie”
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Libertateapentrufemei.ro
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
FANATIK.RO
Cine sunt, de fapt, horahaii și în ce zonă a României trăiesc. Motivul pentru care și-au botezat copiii cu numele lui Gigi Becali. În aceeași comunitate o fată se numește Bomba
GSP.RO
I-a spus „ADIO”, după doi ani de relație! Modelul italian a șters deja toate pozele cu sportivul român
FANATIK.RO
Zodiile care dau spectacol în 2025. Nimeni nu le stă în cale, au oportunități financiare uriașe și banii vin de peste tot
Unica.ro
Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Financiarul.ro
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Observatornews.ro
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse de inundaţii. "Criminalilor!"
HOROSCOP
Horoscop 3 noiembrie 2024. Scorpionii vor fi nevoiți să se confrunte cu anumite aspecte ale personalității lor care nu îi încântă deloc