Creatorul său, Jonathan Yeo, este un artist britanic renumit pentru numeroasele sale portrete de celebrităţi, printre care foştii premieri Tony Blair şi David Cameron, actorii şi actriţele Kevin Spacey, Nicole Kidman şi Jude Law, precum şi activista pakistaneză Malala Yousafzai.

În trecut, el a pictat portretele mai multor membri ai familiei regale, printre care Camilla, înainte ca aceasta să devină regină, şi prinţul Philip, soţul reginei Elisabeta a II-a. Tabloul, care măsoară 2,6 metri pe 2 metri, a fost comandat în 2020 pentru a sărbători cea de-a cincizecea aniversare a apartenenţei lui Charles la Clothmakers Company, una dintre breslele comerciale istorice din Londra.

Regele a pozat pentru artist de patru ori, cel mai recent în noiembrie 2023, la puţin peste un an după ce a urcat pe tron.

Jonathan Yeo a adăugat în cele din urmă un mic fluture pe unul dintre umerii regelui faţă de proiectul său iniţial, la cererea regelui, pentru a ilustra „pasiunea sa pentru natură şi mediu”, a declarat artistul în discursul său de la prezentarea operei sale la Palatul Buckingham, marţi.

„Când am început acest proiect, Majestatea Sa Regele era încă prinţul de Wales şi, la fel ca fluturele pe care l-am pictat zburând deasupra umărului său, acest portret a evoluat pe măsură ce funcţia subiectului a evoluat în viaţa noastră publică”, a declarat pictorul într-un comunicat.

„Fac tot posibilul să surprind experienţele de viaţă gravate pe chipul fiecărei persoane. În acest caz, scopul meu a fost, de asemenea, să fac referire la tradiţiile portretului regal, dar într-un mod care să reflecte o monarhie din secolul XXI şi, mai presus de toate, să comunic umanitatea profundă a regelui”, a adăugat el.

Portretul va fi expus timp de câteva săptămâni într-o galerie londoneză, înainte de a fi mutat la Drapers Hall, sediul Clothmakers Company din Londra.

Urmărește-ne pe Google News