“O parte dintr-un tren de aterizare, care pare să provină de la unul dintre avioanele distruse la 11 septembrie 2001, a fost descoperită în spatele a două imobile din Manhattan”, a declarat ieri purtătorul de cuvânt al poliţiei, Paul Browne. Bucata contorsionată de metal are o lungime de 1,2 metri şi o lăţime de 0,4 metri. Piesa din trenul de aterizare a fost descoperită pe o alee cu o deschidere de doar jumătate de metru dintre două clădiri, fapt care explică de ce nu a fost găsită până acum. Bucata poartă un număr vizibil de identificare al producătorului, compania Boeing, şi investigatorii urmează să determine dacă ea aparţine unui avion al United sau unuia American Airlines. 2.753 de persoane au fost ucise în atentatele de la 11 septembrie la New York, când două avioane au fost prăbuşite de Al-Qaida în WTC.