Crucea de rugăciune a părintelui Arsenie Boca, în jurul căreia s-a împletit o adevărată legendă, a fost găsită la Biserica Sfânta Treime din Șcheii Brașovului, după ce a fost dată dispărută în urmă cu 68 de ani.

Pe vremea când părintele Arsenie Boca a fost închis în temniţele Securităţii, gardienii îl vedeau rugându-se la ea prin vizetă. Însă, atunci când intrau în celulă sa pentru a o confisca, această cruce dispărea. Bucuria cea mai mare a preoţilor din Şcheii Braşovului a fost aceea de a descoperi această cruce chiar în Biserica Sfânta Treime, în altarul lăcaşului de cult, lângă antimis. „Lucrez la o carte despre civilizaţia dacilor din Şcheii Braşovului, iar părintele Aurelian Reit la lucrarea lui de doctorat. În timp ce cercetam arhiva comună a cetei junilor bătrâni şi Bisericii Sfânta Treime, am găsit o fotografie – document unică, în care apare regretatul părinte paroh Valeriu Voineag alături de părintele Arsenie Boca”, a spus dr. Liviu Pandele.

În urma mai multor cercetări rezultate din arhivele bisericii, s-a descoperit crucea din argint cu care binecuvânta credincioşii părintele Arsenie Boca, ajunsă într-un mod inexplicabil sub antimis, pânza pusă în altar pentru a aşeza pe ea pâinea sfinţită şi potirul.

Biserică ortodoxă „Sf. Treime” din Şcheii Braşovului este renumită şi pentru faptul că aici este locul unde s-a cântat pentru prima dată „Deşteaptă-te române!”, este locul unde se găseşte cea mai mare icoană a „Sfintei Fecioare Maria” şi tot aici odihnesc moaştele Sf. Mare Mucenic Gheorghe şi ale Sf. Pantelimon.

În acest context, cu ocazia manifestărilor prilejuite de sărbătorirea Sfintei Marii, va fi depusă la această biserică o icoană din mozaic în stil bizantin, maica Domnului Rugătoare, realizată timp de şase luni în atelierele Mănăstirii Meteora (Grecia), alături de crucea cu care binecuvânta părintele Arsenie Boca.

 

Urmărește-ne pe Google News