Primăria Capitalei a inaugurat, luni, noul spital de ortopedie Foişor, în care s-au investit aproape 50 de milioane de euro, şi care a devenit, astfel, unul dintre cele mai spitale de ortopedie din Europa.
Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, împreună cu ministrul Sănătății, Florian Bodog, au inaugurat noul Spital de Ortopedie, Traumatologie și TBC Osteoarticular Foișor.
„De acum, Bucureștiul are unul dintre cele mai moderne spitale de ortopedie și traumatologie din Europa, Primăria Capitalei finalizând astăzi o investiție esențială în sănătatea tuturor românilor. Mă bucur că avem în București un spital de excelență la care vor apela nu doar cetățenii din Capitală, ci din întreagă țară. […] Este vorba de o investiție de 37 milioane euro în construcția clădirii și alte 12 milioane de euro în dotarea cu aparatură ultramodernă. Ne propunem ca, în luna martie a anului viitor, să începem consolidarea și dotarea clădirii vechi a spitalului Foișor, care este monument istoric și care va fi dedicat exclusiv educației și cercetării. Este vorba despre o investiție de aproximativ 10 milioane de euro, din care vom realiza și o parcare subterană cu trei etaje”, a declarat Gabriela Firea la inaugurarea noului spital.
Această investiţie ar putea fi realizată chiar de una dintre companiile municipale ale Capitalei, pentru care Gabriela Firea vrea să dea aproape 270 de milioane, printr-o majorare de capital, ce ar urma să fie decisă în cadrul Consiliului General al Municipiului Bucureşti în şedinţa de marţi.
Opt săli de operație și 119 paturi
Noul spital Foișor este o construcție nouă, de 9.000 de mp, 6 etaje, 8 săli de operație şi 119 paturi. În fiecare salon sunt cel mult 4 paturi, iar la parterul spitalului a fost amenajată o sala de kinetoterapie, unde pacienții vor putea face recuperarea medicală, și o secție de imagistică ultramodernă cu tomografie computerizată și radiologie.
„Ne dorim condiții mai bune pentru pacienți și condiții mai bune pentru medici. Acest nou spital va fi de asemenea și un punct nodal pentru bolnavii din alte centre din țară care necesită îngrijiri medicale complexe”, a spus ministrul Sănătății, Florian Bodog.
În cadrul Spitalului Foişor sunt tratate toate afecțiunile cuprinse în specialitatea ortopedie- traumatologie. Intervențiile care se fac în spital sunt de la chirurgia endoscopică și prin tehnici mini invazive, până la intervenții majore, de lungă durata, de chirurgie spinală, revizii endoprotetice articulare, sau patologie septică.
Tehnologii în premieră
Printr-un comunicat remis Libertatea.ro de biroul de presă al Primăriei Capitalei se precizează că unitatea medicală îndeplinește toate cerințele privind securitatea pacienților, cerințele ISU, deține un departament de sterilizare de ultima generație, computerizat și automatizat, astfel încât eroarea umană să fie redusă la maximum și prin care se permite urmărirea electronică a instrumentarului medical, în orice moment.
În plus, spitalul este dotat cu o instalație de spălat paturi, care permite ca, după utilizare, paturile să fie coborâte cu un lift la subsol, unde vor intra în camera de spălare cu apă la 180 de grade, iar dezinfectarea se va face cu soluții speciale. Toate cele opt săli de operație sunt prevăzute cu filtre și ventilatoare speciale, astfel încât să nu existe posibilitatea amestecării aerului, iar în secția de terapie intensivă toţi pacienţii vor fi monitorizaţi şi video, cu ajutorul unui sistem de camere video montate deasupra fiecărui pat.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro